|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

LISTA DATORNICILOR VâLCENI 

Pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, a fost publicată

LISTA DATORNICILOR VÂLCENI

Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a actualizat Lista societăţilor comerciale care înregistrau obligaţii faţă de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetul asigurărilor de şomaj, precum şi cuantumul acestor obligaţii restante la 31 martie 2006 şi neachitate până la 26 aprilie 2006, data publicării, în temeiul prevederilor Titlului I – Transparenţa informaţiilor referitoare la obligaţiile bugetare restante din Cartea I – Reglementări generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei din Legea nr. 161/2003.
Atenţie! Obligaţiile restante sunt prezentate în lei noi – RON.
La 31 martie 2006, marii contribuabili administraţi de DGFP Vâlcea nu au înregistrat obligaţii restante.
În ceea ce priveşte situaţia contribuabililor mijlocii şi mici cu obligaţii restante, care au fost publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, sintetic, pe bugete, situaţia se prezintă astfel:
BUGETUL GENERAL CONSOLIDAT
Ÿ  22 contribuabili au obligaţii restante în sumă totală de 2.389 mii lei.
BUGETUL DE STAT
Ÿ  21 contribuabili – 1.327 mii lei, din care:
– 16 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 1.238 mii lei;
– 5 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 90 mii lei.
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE STAT
Ÿ  17 contribuabili – 650 mii lei, din care:
– unul are aprobate înlesniri la plata obligaţiilor restante pentru 56 mii lei;
– 11 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 366 mii lei;
– 5 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 228 mii lei.
BUGETUL FONDULUI NAŢIONAL UNIC DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE-
Ÿ  17 contribuabili – 311 mii lei, din care:
– 12 se află în procedura de executare silită pentru recuperarea unor creanţe de 211 mii lei;
– 5 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 100 mii lei.
BUGETUL ASIGURĂRILOR DE ŞOMAJ
Ÿ  14 contribuabili – 101 mii lei, din care:
– unul are au aprobate înlesniri la plata obligaţiilor restante pentru 59 mii lei;
– 8 se află în procedura de executare silită pentru creanţe de 14 mii lei;
– 5 au solicitat compensarea obligaţiilor restante pentru 28 mii lei.
Nu au fost publicaţi pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, cf. OMFP nr. 551/2003:
– microîntreprinderile clasificate după criteriile stabilite prin Legea nr. 346/2004;
– contribuabilii persoane juridice pentru care a fost declanşată procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, potrivit prevederilor Legii nr. 64/1995;
– contribuabilii care au exercitat căile de atac prevăzute de lege pentru debitele restante.
Următoarea actualizare se va face până la 31 iulie 2006, cf. art. 13 din OMFP nr. 551/2003.
 
 
 
În luna aprilie, Fiscul vâlcean a stabilit suplimentar
2.344 mii ron pentru bugetul consolidat al statului
            În luna aprilie a.c., Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a efectuat 244 de verificări ale activităţii operatorilor economici prin inspectori ai structurii Activitatea de Control Fiscal şi ai compartimentelor de control fiscal persoane fizice de la unităţile fiscale teritoriale.
Cu ocazia verificărilor au fost stabilite suplimentar pentru bugetul consolidat al statului 2.344 mii RON. Suma este formată din: 518 mii RON – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele evidenţiate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 258 mii RON – dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar; 1.568 mii lei, provenind din amenzi contravenţionale şi din confiscări.
Din sumele stabilite ca venit suplimentar la bugetul consolidat al statului, în timpul controalelor, au fost încasate 285 mii RON.
Metodele folosite de operatorii economici certaţi cu legea pentru fraudarea bugetului a constat în: reducerea bazei de impozitare prin neînregistrarea tuturor veniturilor sau includerea pe costuri a unor cheltuieli care nu erau aferente veniturilor realizate; aplicarea eronată a regimului deducerilor privind TVA; întocmirea şi înregistrarea în contabilitate a unor documente care nu au fost completate în conformitate cu normele legale.
În luna aprilie a.c., un caz a fost înaintat instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor.
 
 
Actualitatea fiscală:
Pentru veniturile obţinute numai din salarii şi asimilate acestora
nu trebuie depusă declaraţia specială
Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea precizează contribuabililor care au obţinut în anul 2005 venituri numai din salarii şi asimilate acestora că nu au obligaţia de a depune declaraţia specială privind veniturile realizate, cod 200.
            Contribuabilii care au obţinut venituri atât din salarii sau asimilate salariilor, cât şi din activităţi independente (comerciale, prestăpri servicii, venituri cu regim de reţinere la sursă pentru care s-a reţinut impozit 10%), drepturi de proprietate intelectuală, închirieri, profesii libere, trebuie depună Declaraţia specială privind veniturile reliazate numai pentru această categorie de venituri.
 
DECLARAŢIA PRIVIND VENITURILE DIN STRĂINĂTATE
Contribuabilii persoane fizice, cu domiciliul în România, au obligaţia de a completa şi depune la unităţile fiscale de care aparţin, „Declaraţia privind veniturile din străinătate”, formularul 201, dacă au obţinut în anul 2005, ca urmare a desfăşurării unor activităţi în străinătate,  următoarele categorii de venituri: venituri comerciale; venituri din profesii libere; venituri din propietate intelectuală; venituri din cedarea folosinţei bunurilor; pensii, salarii plătite de un angajator sau în numele unui angajator rezident în România; dobânzi, dividente, premii şi jocuri de noroc; câştiguri din transferul titlurilor de valoare.
Contribuabilii vor depune câte o declaraţie pentru fiecare ţară, reprezentând sursa veniturilor, şi pentru fiecare categorie de venit realizat.
Formularele de declaraţie pot fi solicitate la unitatea fiscală aparţinătoare sau pot fi accesate pe Internet, la adresa http://anaf.mfinante.ro, domeniul “Asistenţă contribuabili”, subdomeniul “Formulare”.
Formularele pot fi depuse direct la unitatea fiscală sau prin poştă, prin scrisoare recomandată, recipisa obtinuţă de la oficiul poştal reprezentând dovada depunerii declaraţiei/cererii în termenul legal prevăzut.
De reţinut! Termenul limită de depunere a declaraţiilor de venit pentru contribuabilii personale fizice este de 15 mai 2006.
 
Până la 15 mai 2006, dacă doriţi, aveţi posibilitatea de a opta pentru
sponsorizarea entităţilor nonprofit cu o sumă de până la 2% din impozitul pe venitul anual datorat
            Contribuabilii au posibilitatea de a dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul pe veniturile din salarii obţinute în anul 2005, pentru sponsorizarea entităţilor nonprofit.
Întrucât impozitul pe salarii este un impozit final, contribuabilii – persoane fizice nu mai declară veniturile din salarii sau asimilate salariilor obţinute în anul 2005, indiferent de perioada desfăşurării activităţii şi de numărul angajatorilor la care au lucrat.
Pentru sponsorizarea unei entităţi nonprofit, contribuabilii vor depune o copie a fişei fiscale, împreună cu formularul 230 – “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual”, aprobat prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 2.017/2006.
Formularul 230 poate fi solicitat la unitatea fiscală de care aparţineţi sau poate fi accesat pe Internet, la adresa http://anaf.mfinante.ro, domeniul “Asistenţă contribuabili”, subdomeniul “Formulare”.
 
Marţi, 9 mai 2006,
LA FINANŢELE PUBLICE VÂLCEA – ZIUA PORŢILOR DESCHISE
 
Marţi, 9 mai 2006, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a găzduit vizita elevilor clasei a II-a D de la Şcoala „Matei Basarab” din Râmnicu-Vâlcea. În cadrul acţiunii „Ziua porţilor deschise”, conducerea DGFP Vâlcea a prezentat elevilor învăţătoarei Pârvulescu Mihaela, într-o formă accesibilă, rolul şi importanţa Finanţelor Publice în societate. Activitatea s-a încheiat cu vizitarea instituţiei.

Leave a Response