Autorul jafului armat din Pietrari a fost prins
Autorul jafului armat din Pietrari a fost prins
• Din primele cercetări s-a stabilit că Marian Claudiu Nicu, de 21 de ani, din Râmnicu Vâlcea mai comisese fapte asemănătoare în judeţul Gorj
O staţie Peco din comuna Pietrari – Vâlcea a fost prădată în noaptea de 11 mai de un individ înarmat cu un pistol cu gaze. Tânărul a ajuns la staţie cu un autoturism Tico împrumutat, căruia îi montase plăcuţe de înmatriculare false şi, după ce a încărcat 260 de litri de motorină în bidoane de plastic a fugit cu maşina fără să plătească. Administratorul staţiei Peco, Liviu Popescu, aflat la serviciu la acea oră a plecat imediat în urmărirea sa cu o maşină, dar a fost ameninţat cu un pistol cu gaze pe care şoferul l-a scos pe geam. Acesta a sesizat atunci jaful la Serviciul de Urgenţă 112, astfel că, pentru prinderea individului au fost alertaţi toţi poliţiştii din Vâlcea, inclusiv cei ai posturilor de poliţie din zonă. Autorul, Claudiu Marian Nicu, de 21 de ani, din Râmnicu Vâlcea a fost prins astfel la scurt timp în trafic, pe raza oraşului Băbeni. „Tânărul a fost dus la sediul Poliţiei Băbeni, unde, în urma percheziţiei corporale s-a găsit asupra lui un pistol cu gaze pe care îl deţinea legal, iar în maşină întreaga cantitate de motorină furată. Autorul folosise un autoturism marca Tico împrumutat, căruia i-a montat plăcuţe cu numere de înmatriculare false. Din primele cercetări s-a stabilit că el mai comisese fapte asemănătoare în judeţul Gorj. Autorul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat la Tribunalul Vâlcea pentru emiterea mandatului de arestare preventivă.” – a declarat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea.