|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Reţea de traficanţi de persoane, anihilată la Vâlcea 

Reţea de traficanţi de persoane, anihilată la Vâlcea

O reţea de traficanţi de persoane care trimiteau cetăţeni turci  majoritatea kurzi spre Germania şi alte ţări ale Uniunii Europene a fost stopată la Vâlcea în urma unor acţiuni complexe de supraveghere demarate de poliţiştii de la Crimă Organizată, sub supravegherea procurorilor de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea. Procurorii au dispus zilele acestea trimiterea în judecată a celor care se ocupau de trafic pe teritoriul României. Este vorba despre cetăţeanul suedez Daniel Bokarp, de 51 de ani, cu domiciliul în Stokholm – Suedia, Murat Dermitag, de 37 de ani, din Turcia şi Cengiz Koc, de 32 de ani, din Berlin – Germania, care au fost cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de migranţi şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni.

Transportul se făcea cu tiruri care parcau întâmplător la Budeşti
Cei trei îşi împărţiseră sarcinile în aşa fel încât să nu dea de bănuit autorităţilor. Astfel, Daniel Bokarp îşi deschisese o „afacere” aparent profitabilă în România, respectiv cumpărase o parcare de tiruri la Budeşti – Vâlcea. Între timp ceilalţi doi se ocupau de racolarea migranţilor şi convingerea acestora să plătească sume consistente de bani pentru a fi trecuţi în România, şi de acolo în Germania sau alte state ale Uniunii Europene. Dacă până în România ajungeau legal, cu viză de aici firul se rupea, deoarece traficanţii le reţineau actele şi îi convingeau să mai plătească în plus dacă voiau să meargă mai departe. Mai mult, prin grija lui Daniel Bokarp cetăţenii turci erau urcaţi în tiruri care mergeau spre Germania fără ca şoferii maşinilor să ştie ceva despre „adaosul” de marfă. „Afacerea” a prosperat până când şoferii de tir au observat că prelata din spatele camioanelor pe care le conduceau era tăiată şi lipită pe dinăuntru cu bandă adezivă. Mai mult, pentru a-i ţine „ocupaţi” pe şoferi patronul parcării de la Budeşti îi îmbăta sau le trimitea câte o angajată pentru a le ţine companie. În cursul lunilor ianuarie şi februarie 2006 traficanţii Daniel Bokarp şi Cengiz Koc, împreună cu alţi străini au pregătir două loturi de migranţi, compuse din şase şi respectiv 10 persoane, urmând să-i treacă ilegal frontiera României spre ţările Uniunii Europene.

„Afacerea” a fost pusă pe picioare din 2005
În urma primelor verificări a reieşit faptul că Daniel Bokarp, care este cetăţean suedez şi are tată de naţionalitate turcă cumpărase o societate comercială din Vâlcea, respectiv SC Dozana SRL, cu sediul în comuna Budeşti la data de 14 noiembrie 2005. Bokarp a preluat societatea împreună cu o parte din personal de la fostul administrator, Mioara Dobrotescu. După aceea dispusese funcţionarea în continuare a unui restaurant cu specific turcesc, la care lucrau români, dar şi turci în anumite perioade. Lângă restaurant era amenajată şi o parcare de tiruri, pe un teren închiriat de la Consum Coop Budeşti. În parcarea respectivă staţionau în general tiruri turceşti sau altele care se îndreptau spre ţări ale Uniunii Europene. „Aparent Daniel Bokarp a pus bazele unei afaceri oneste în România, cu toate că de a spus de la începutul anchetei că deţine în Suedia 10 magazine. Nu a răspuns însă la întrebarea logică: ce caută un astfel de manager, care deţine 10 magazine într-o ţară avansată din punct de vedere economic şi social la o parcare modestă din România, care nu îi aducea un venit substanţial şi cu o societate comercială cu capital social de 200 de lei noi. Adevărul despre scopurile sale este altul, dur şi şocant prin simplitatea lui şi constă într-o activitate febrilă de trafic de migranţi, în special Kurzi din zonele extrem de sărace ale Turciei, Urfa şi Diyarbakir spre ţările Uniunii Europene.” – a precizat procurorul Valentin Preoteasa, de la Biroul Teritorial Vâlcea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor care s-a ocupat de acest caz. În general kurzii încercau să-şi găsească de lucru ilegal în ţările dezvoltate.

Migranţii plăteau între 2 şi 4000 de euro fiecare
La cererea patronului Daniel Bokarp angajaţii parcării Dozana monitorizau toţi şoferii de tir. Ei aveau „indicaţii” de la şeful lor să îi raporteze imediat ce aflau că unul dintre şoferi mergea spre Germania. Pentru a-i face rost de migranţi suedezul s-a asociat în diferite persoane atât cu Murat Demirtag, cât şi cu Cengiz Koc, precum şi cu alţi turci. El a pus astfel bazele unei adevărate reţele de trafic de persoane a cărei activitate era deosebit de avantajoasă. Astfel, în schimbul serviciilor prestate fiecare migrant era obligat să plătească sume de bani în valută cuprinse între 2000 şi 4000 de euro. Procurorii au stabilit că la data de 23 decembrie 2005 doi cetăţeni turci de naţionalitate kurdă, respectiv Iihami Akdeniz şi Sukru Yigit, din oraşul Gaziantep – Turcia au plecat cu avionul de la Istambul spre Bucureşti. Au intrat legal în România, deoarece obţinuseră în prealabil viză turistică de la Misiunea Diplomatică Română din Izmir. Alţi doi kurzi, Deniz Coban şi Nuri Atmaca au intrat şi ei în acelaşi fel în ţară la data de 9 decembrie 2005. Toţi patru fuseseră îndrumaţi de Zulfu Alagoz, din Istambul ca atunci când ajung la Bucureşti să îl contacteze telefonic pe Murat Dermitag. Acelaşi Alagoz i-a telefonat de mai multe ori şi lui Daniel Bokarp, la care migranţii au ajuns după ce fuseseră preluaţi de Murat Dermitag.

Kurzii au fost cazaţi la Bucureşti şi Vâlcea
Murat Dermitag i-a cazat pe kurzi în diferite locuri din Bucureşti şi Râmnicu Vâlcea, iar transportul lor l-a făcut cu mijloace de transport în comun sau cu maşini închiriate. Ajunşi în judeţul Vâlcea kurzii au fost cazaţi la două pensiuni din comuna Goleşti, li s-a interzis să iasă din camere, iar la masă aveau doar supă, cafea şi ceai, pe care tot ei le-au plătit, ca şi cazarea. Traficanţii le promiteau în schimb că vor părăsi România în mod legal, după ce le vor face rost de viză sau însoţiţi de şoferi turci, despre care traficanţii spuneau că ar fi „asociaţi de afaceri”. În schimbul serviciilor lor traficanţii au primit în total 5591 de euro şi 100 de dolari. Atunci când a fostr audiat Daniel Bokarp a spus că nu îi cunoştea pe migranţi, dar angajatele sale îl văzuseră stând de vorbă cu ei în parare. Bokarp s-a gândit să-i trimită pe kurzi peste graniţă cu două tiruri turceşti care opriseră în parcare la el în ziua de 28 decembrie 2005, fiind conduse de Mustafa Uslu şi Fevzi Yildirim, însoţiţi de şeful lor, Bulent Gur. Tirurile mergeau în Germania pentru a expune marfa transportată la un târg internaţional de mobilă.

Şoferii turci au fost ameţiţi cu băutură
Pentru a-i face să nu observe că în tirul pe care îl conduceau aveau să fie băgaţi şi oameni patronul Daniel Bokarp s-a străduit să-i servească pe turci cu cât mai multă băutură, ba chiar le-a oferit gratuit o sticlă cu rachiu turcesc, deşi nimic nu justifica acest lucru. În acest fel turcii au plecat direct la culcare noaptea, iar între timp Bokarp şi Dermitag s-au asigurat că nu erau urmăriţi de poliţie, după care Murat Dermitag i-a luat pe kurzi cu maşina şi i-a băgat în tiruri, tăind prelata. Străinii au lipit-o apoi la loc cu bandă adezivă. Kurzii rămăseseră între timp şi fără acte, deoarece traficanţii le-au reţinut paşapoartele şi biletele de avion cu care se puteau întoarce în ţara lor. „Victimelor li s-a promis că vor intra din nou în posesia documentelor după ce aveau să ajungă la destinaţie, pe motiv că banii pe care îl plătiseră până atunci erau insuficienţi comparativ cu serviciile prestate.” – a mai declarat procurorul Valentin Preoteasa. Şoferii turci au observat însă dimineaţa, înainte e plecare că prelata tirurilor fusese tăiată, aşa că au sesizat poliţia şi kurzii au fost descoperiţi. În acel moment traficanţii au fugit din zonă, dar patronul parcării a revenit după câteva zile, când a crezut că scăpase.

Traficanţii au fost prinşi cu ajutorul victimelor
Traficanţii au fost prinşi chiar cu ajutorul victimelor lor, care au realizat în cele din urmă înşelăciunea. După ce au fost predaţi la Autoritatea pentru Străini Vâlcea migranţilor li s-a spus că trebuia să părăsească România şi să se întoarcă în ţara lor, dar că puteau să îşi obţină banii înapoi de la traficanţi în cazul în care aceştia ajungeau în faţa instanţei. Deşi erau ameninţaţi telefonic cei patru şi-au învins teama şi au dat declaraţii reale la poliţie. Între timp anchetatorii au aflat că Daniel Bokarp pregătea un alt „transport” de străini, veniţi în România prin intermediul lui Cengiz Koc. Şase migranţi au fost transportaţi astfel în apropierea oraşelor Piteşti şi Râmnicu Vâlcea cu un microbuz închiriat. Este vorba despre Erol Polat, Mustafa Gucludal, Akcicek Ahmed, Ersan Ozen, Akyuz Jasin şi Yesiltepe Halit. Aceştia au fost cazaţi doar o scurtă perioadă la o pensiune, iar în rest au fost ţinuţi în microbuzul respectiv, care se deplasa încontinuu între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea, pentru a nu trezi suspiciuni. Oamenii ajunseseră să fie şi obosiţi şi epuizaţi fizic, deoarece Bokarp nu reuşea să găsească tiruri care mergeau spre Germania. Ajunşi într-o stare psihică proastă cei şase au fost chemaţi în cele din urmă în ziua de 27 februarie 2006 în parcarea de la Budeşti, deoarece Daniel Bokarp găsise între timp un tir cu mobilă, condus de Bayram Bala care mergea în Germania. În timp ce o fostă angajată a barului îi ţinea companie şoferului, dându-i să bea cât mai mult, la ordinul patronului traficanţii au încercat să-i urce pe oameni în tir, dar a fost oprit de poliţişti. S-a aflat de asemenea că traficanţii mai pregăteau un grup de 10 persoane pentru a-i transporta peste hotare. Traficanţii au fost arestaţi preventiv în timpul cercetărilor. Daniel Bokarp a făcut însă greva foamei în închisoare. Alţi doi turci despre care anchetatorii au stabilit că au participat la comiterea faptelor, respectiv Firat şi Mehmet nu au fost identificaţi până acum.

Leave a Response