“Am cumpărat de la doamna Tudor, nu am făcut┬½suveici┬╗”
Primarul Gutău explică contractul cu Uzina Mecanică:
„Am cumpărat de la doamna Tudor, nu am făcut«suveici»”
În data de 27 aprilie 2006, Primăria Râmnicului a organizat o selecţie de oferte pentru „Achiziţionare de vestiare metalice”, din comisie făcând parte primarul Mircea Gutău, Laurenţiu Teodorescu (director al Direcţiei Administrării Domeniului Public), Elena Sâia (şef Serviciu investiţii) şi alţii. Imediat după aceasta, unii adversari politici (dar şi din Alianţa DA Vâlcea) au afirmat că licitaţia s-a făcut „pe sub mână”. În conferinţa de presă de vinerea trecută, primarul Gutău a explicat: „După analiza şi selecţia ofertelor de preţ, care au fost primite de şase firme, s-a decis să cumpărăm, la cel mai mic preţ, de la Uzina Mecanică Rm. Vâlcea. Am luat la preţ de producător, nu cum ar fi făcut alţii, prin «suveici» şi trecerea banilor publici prin două-trei firme. Care-i problema că am cumpărat de la doamna Tudor, că doar nu facem parte din acelaşi partid?” Conform procesului-verbal pus la dispoziţie redacţiei noastre, preţul oferit de Uzina Mecanică (290 RON pentru un vestiar metalic cu două uşi) a fost inferior cu 70 RON ofertei de la Arcade SRL Bucureşti, de exemplu. În urma documentului amintit, s-a încheiat contractul 13883 din 5 mai 2005 pentru achiziţionarea a 34 vestiare metalice, preţul total fiind de 9.860 RON (fără TVA).