Primarii, luaţi la purecat de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor
Primarii, luaţi la purecat de Autoritatea pentru Restituirea Proprietăţilor
• nerespectarea legilor proprietăţii, pedepsită cu amenzi de sute de milioane • cel puţin 100 de sesizări ale vâlcenilor au ajuns până acum la ANRP
La sfârşitul săptămânii trecute, judeţul Vâlcea a primit vizita unei delegaţii de secretari de stat, care au încercat să intre într-un dialog cu autorităţile vâlcene pe tema restituirii proprietăţilor, dar şi a reformei în administraţie. Cei patru secretari de stat, Liviu Radu (Ministerul Administraţiei şi Internelor), Cristina Pocora, Ingrid Zaarour, preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Teodor Niculescu, vicepreşedinte ANRP, însoţiţi de consilierul municipal liberal Bogdan Olteanu, au avut grijă, după ce s-au întâlnit cu autorităţile judeţene, să organizeze un tete-a-tete cu primarii liberali din judeţ. Secretarii de stat au prezentat şi discutat pachetul de legi privind reforma administraţiei publice, precum şi tema fondurilor structurale destinate autorităţilor centrale şi locale, dar şi stadiul aplicării legilor privind restituirea proprietăţii.
La întâlnirea cu jurnaliştii, reprezentanţii Executivului au demonstrat că nu-şi făcuseră temele în legătură cu problemele judeţului Vâlcea. Mai toate întrebările ziariştilor vâlceni s-au izbit de ignoranţa celor care au datoria de a da nişte răspunsuri pertinente. Singura informaţie interesantă care a putut fi desprinsă din interminabilul bla-bla cu care veniseră cei patru în faţa presei locale, a fost aceea privind un control ce se va desfăşura timp de o săptămână în judeţul Vâlcea. Astfel, în luna iulie, Corpul de Control al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor va verifica modul în care primarii vâlceni au înţeles să aplice prevederile legilor proprietăţii. Până acum, la ANRP au fost primite circa 100 de sesizări de la cetăţeni din judeţul Vâlcea, privind abuzuri din partea primarilor. Unele dintre acestea provin din Călimăneşti şi Voineasa. La nivel naţional, circa 3% dintre primari nu au respectat Legea nr.247/2005, fiind amendaţi de ANRP. Amenzile pot ajunge şi la câteva sute de milioane de lei, în funcţie de gravitatea faptei. Cele mai multe nesocotiri ale prevederilor legale sunt legate de nepunerea în aplicare a hotărârilor judecătoreşti privind restituirile, de către primari. Până acum, statul român a pierdut nu mai puţin de 4 procese la CEDO, fiind nevoit să plătească din banii contribuabililor români despăgubiri de zeci de mii de euro. Jurnaliştii vâlceni au sesizat o serie de nerespectări ale legilor privind restituirea proprietăţilor naţionalizate în perioada 1945-1989 de regimul comunist, mai ales în ceea ce priveşte municipiul Râmnicu Vâlcea. Sesizările sunt legate în special de modul în care au răsărit în locul pacurilor din centrul municipiului a câtorva supermarketuri.