Un brezoian şi-a omorât în bătaie tatăl vitreg
Un brezoian şi-a omorât în bătaie tatăl vitreg
Un bărbat din oraşul Brezoi, Petre Geamănu, în vârstă de 60 de ani a fost omorât în bătaie sâmbătă, 3 iunie de propriul său fiu, Sorin Vasile, de 34 de ani. Între cei doi a avut un conflict spontan, Vasile fiind fiul vitreg al victimei. Tânărul abia ieşise din penitenciar pe data de 19 aprilie, după ce executase şase ani de închisoare pentru pedofilie. El s-a întors acasă, la mama sa, dar a avut surpriza să o găsească pe aceasta căsătorită cu Petre Geamănu. Între cei doi nu au fost niciodată relaţii prea apropiate, mai ales după ce fiul vitreg a încercat să vândă o dormeză din casă pentru a face rost de bani. Tatăl său nu a fost de acord cu acest lucru, fapt care l-a evervat. L-a scos pe bărbat în curtea casei şi l-a bătut cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a capului până l-a omorât. „La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă complexă, condusă de Şeful Poliţiei Vâlcea, iar în urma investigaţiilor a fost identificat autorul. S-a stabilit că există legătură de cauzalitate între leziunile suferite de victimă şi decesul acesteia.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea. Pe numele agresorului judecătorii de la Tribunalului Vâlcea au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat.