Vâlcea a promovat în Divizia A!
Performanţă de răsunet în baschetul masculin:
Vâlcea a promovat în Divizia A!
Baschetbaliştii pregătiţi de Cristian Achim au plecat cu mari speranţe la drum pentru al doilea meci din cadrul barajului de promovare în Divizia A de baschet masculin. Eşecul consemnat pe teren propriu în prima partidă (75-78) nu le picase prea bine vâlcenilor, mai ales că Rapidul nu era chiar o echipă imbatabilă. Tocmai de aceea, la meciul din Capitală vâlcenii voiau să-şi spele toate păcatele pentru evoluţia mai puţin bună din primele două sferturi jucate în Sala „Traian” şi să întoarcă acasă cu un succes de răsunet. În cazul unei izbânzi sub podul Grant, ar fi egalat situaţia în acest play-off (1-1 la victorii obţinute) şi ar fi urmat o a treia dispută la Rm. Vâlcea, atunci când s-ar fi declanşat cu adevărat fiesta pentru o promovare unică în istoria sportului din judeţul nostru. Giuleştenii au început mai bine meciul şi au preluat conducerea, iar în minutul 5 conduceau deja cu 12-4. După câteva atacuri ratate, elevii lui Cristian Achim şi-au intrat încet-încet în mână, au egalat (13-13), însă primul sfert s-a încheiat cu un avantaj minim de partea gazdelor (18-16). Rapidul s-a detaşat apoi în debutul sfertului secund până la 25-16, însă de acolo echipa vâlceană a jucat perfect, cu faze de efect, ca-n Divizia A, iar visul unui succes începuse să prindă contur. De la 27-22 pentru ei s-a făcut 33-27 pentru noi, dar lipsa de experienţă şi-a spus încă o dată cuvântul. Gruparea pregătită de Victor Bulancea, având în lot câţiva „dinozauri”, masivi precum nişte stânci, a întors rezultatul şi conducea la pauză cu 43-40. Faţă de meciul de acasă (când au fost conduşi cu 18 puncte), scorul era excelent pentru jucătorii de la SCB CSŞ Rm. Vâlcea, aşa că era de aşteptat ca prospeţimea baschetbaliştilor noştri să iasă în evidenţă în detrimentul jocului greoi al rapidiştilor. N-a fost însă deloc aşa, pentru că de la vestiare, echipa vâlceană a revenit total deconectată de la miza meciului şi n-a mai avut aceeaşi prestanţă ca-n prima jumătate a partidei. În plus, Lucian Călin, care-n tur a fost principalul marcator al echipei vâlcene, nu s-a aflat într-o zi tocmai bună şi a irosit cu nonşalanţă câteva ocazii monumentale. Iar de aici au pornit o grămadă de probleme pentru antrenorul Cristian Achim, pus în situaţia să improvizeze cu unii jucători de rezervă. Scorul a început să ia din nou proporţii în favoarea Rapidului, care s-a dus până la 51-42 (în minutul 25). Răbufnirea de orgoliu nu a întârziat să apară, cei de la SCB CSŞ au apăsat iarăşi pe acceleraţie, au recuperat punct după punct, iar atunci când totul mergea strună, s-a defectat tabela. Prilej numai bun pentru gazde de a-şi mai trage sufletul şi a avea un final de sfert mai bun. Deşi ne-am apropiat la un moment dat până la trei puncte, înaintea ultimelor 10 minute de joc, giuleştenii conduceau totuşi cu 63-57. Sfertul final nu a avut istoric. Rapidul a condus permanent pe tabela de marcaj şi a încheiat meciul victorioasă (83-71).