Liberalii îl văd după gratii pe Gutău
Liberalii îl văd după gratii pe Gutău
• Samoil Vâlcu îl apără pe edil: „Gutău este un primar jucător”
Cea mai recentă conferinţă de presă a PNL Vâlcea i-a oferit liderului organizaţiei un nou prilej de a-l ataca dur pe primarul Râmnicului, Mircia Gutău.
Acuze
Deputatul Emilian Frâncu îl acuză pe Mircia Gutău că acoperă jaful de la Goranu, al cărui tartor ar fi fost fostul primar pesedist Traian Sabău. „Cei care au acoperit matrapazlâcurile de la Goranu – conducerea primăriei din ultimii doi, trei, patru ani, Sabău şi Gutău, ar trebui arestaţi. (…) Se numeşte complicitate la furt. O să mai deschid câteva teme legate de primarul pesedisto-pedist Mircia Gutău”, a declarat Emilian Frâncu. Acesta a mai opinat că Gutău ar trebui să fie anchetat de DNA.
În ceea ce priveşte acuzaţiile democraţilor potrivit cărora un liberal s-ar afla în consiliul de administraţie al firmei Condor (societate care s-a ocupat de alimentarea cu apă de la Goranu), Emilian Frâncu a spus că Mihai Aristotel Ungureanu face parte din această structură de doar jumătate de an, neavând nici o legătură cu jaful de la Goranu.
Deşi de o bună perioadă de timp la Vâlcea au loc atacuri susţinute între el şi Gutău, liderul PNL Vâlcea susţine că Alianţa funcţionează „cu mici suspendări”. Frâncu a mai spus că îl consideră pe Gutău prieten, acest lucru neavând nici o legătură cu dorinţa sa de a-l vedea arestat.
Gutău, primarul jucător
În replică, democratul Samoil Vâlcu îi ia apărarea lui Mircia Gutău şi îi acuză pe liberali că o parte din responsabilitate o poartă şi ei. „Mircia Gutău este primarul care s-a zbătut pentru alimentarea cu apă de la Goranu, dând în judecată firma Condor. Datorită lui, cei din Goranu au acum apă. Dacă colegii de alianţă acuză că primarul a făcut ce a făcut, le reamintim că au reprezentant în consiliul administraţie. Gutău nu a venit la primărie pentru a dormi; este un primar jucător”, a declarat Vâlcu în cadrul unei conferinţe de presă. (O.H.)
Gutău îi răspunde lui Frâncu
Într-un comunicat de presă, Mircia Gutău răspunde acuzaţiilor lui Emilian Frâncu:
Ca urmare a atacurilor furibunde declanşate în presa locală de Emilian Frâncu,deputat în Parlamentul României,la adresa primarului Mircia Gutău, răspundem, prin rândurile de mai jos, unei acuzaţii pe care parlamentarul o flutură in faţa râmnicenilor doar din dorinţa de a-şi face popularitate.
De câteva săptămâni, Emilian Frâncu, personaj care a prins gustul puterii şi crede că toţi cetăţenii ar trebui să-i stea la picioare, spune că fosta conducere a Primăriei din perioada 2000-2004 trebuie arestată şi anchetată pentru furturile săvârşite de firma Condor Deva, societate care se angajase prin contract că va realiza aducţiunea de apă la Goranu.
Copiind modelul de la „România Mare”, domnul deputat crede că dacă foloseşte cuvinte de genul „puşcărie, anchetă, arestare” râmnicenii se vor uita la el ca la un al doilea Cucuzel, podoaba creştinătăţii. Domnia sa pozează în imaginea justiţiabilului,dar nu-şi urmăreşte decât propriul interes – acela de a capta atenţia publicului şi de a ţese intrigi, spre deliciul presei locale.
Pentru că lucrările la Goranu au fost executate prost, încă din anul 2004 am demarat procedurile de reziliere a contractului pe care Primăria l-a încheiat cu firma Condor Deva şi am şi reuşit acest lucru. Conturile acestei firme au fost blocate şi au fost demarate anchete de către instituţiile abilitate,în vederea stabilirii prejudiciului creat. În acelaşi timp,lucrările de introducere a apei la Goranu au fost predate societăţii Acvarim, care a remediat greşelile făcute de Condor Deva şi a realizat în continuare aducţiunile şi branşamentele. În această toamnă, cetăţenii din Goranu vor avea apă la robinet, exact aşa cum le-am promis în anul 2004.
După finalizarea lucrărilor, firma Condor Deva va fi obligată să plătească societăţii Acvarim toţi banii cheltuiţi din bugetul local pentru realizarea acestei lucrări,inclusiv banii pentru materialele care au dispărut de pe şantier (vane, robineţi, ţevi) în perioada 2001-2004.
A spune acum că fostul primar trebuie să fie anchetat şi arestat pentru faptul că o societate nu a respectat un contract încheiat, mi se pare a fi o aberaţie emanată de o minte necoaptă. Justiţia se îndreaptă împotriva celui care înşeală,nu împotriva celui înşelat.
Pe noi ne-a interesat ca lucrarea la Goranu să fie finalizată, oamenii să aibă apa în casă, iar bugetul local să recupereze banii pe care firma Condor Deva i-a furat, efectiv, prin modul defectuos în care a lucrat.
Din poziţia pe care o are şi dacă i-ar păsa de cetăţenii de la Goranu şi de râmniceni în general, domnul Frâncu ar fi putut face demersuri astfel încât firma Condor Deva, cea care a avut lucrări contractate şi în alte localităţi din judeţul Vâlcea şi pe care nu le-a realizat, dar pentru care a încasat banii, să fie trasă la răspundere penală până la această oră.
Deputatul liberal nu urmăreşte însă decât să ofere râmnicenilor circ ieftin. Îi transmit şi pe această cale că primarul va da raportul râmnicenilor care l-au ales şi nu celor care vor cu orice preţ să-şi facă imagine denigrând şi aruncând cu noroi. Îi mai transmit domnului Frâncu că nu voi mai răspunde atacurilor murdare pe care le declanşează, pentru că în Râmnic e mult de lucru şi e păcat să ne pierdem vremea în defavoarea cetăţenilor care asteaptă de la noi fapte, nu vorbe.
P.S.1
Nu uitaţi, domnule Frâncu, ca atunci când mai bateţi toba pe acest subiect să anunţaţi şi că, pe lângă Traian Sabău, Mircia Gutău şi Valer Tudor, să fie arestat şi Ion Nicolae care era viceprimar al Ramnicului în perioada în care prima tranşă de bani (50 de milioane de lei) fusese virată firmei Condor Deva pentru efectuarea lucrărilor la Goranu.
P.S. 2
Nu uitaţi, domnule Frâncu, să amintiţi faptul că un important liberal vâlcean face parte din conducerea societatii SCCF Vâlcea, firmă care a colaborat cu Condor Deva la dezastrul de la Goranu.
Cu stimă,
primar Mircia Gutău