Peste 1000 de candidaţi pentru titularizare în învăţământ
Peste 1000 de candidaţi pentru titularizare în învăţământ
La concursul de titularizare în învăţământ s-au înscris la Vâlcea peste 1000 de candidaţi, în condiţiile în care Inspectoratul Şcolar Vâlcea a anunţat că sunt numai 167 de posturi titularizabile şi 250 de locuri netitularizabile pentru anul şcolar viitor. Şi în acest an concurenţa va fi astfel foarte mare. Validarea înscrierii la concurs a avut loc în perioada 7-9 iunie, iar cadrele didactice care nu au participat la această validare nu vor putea da examen. Concursul propriu-zis se va desfăşura între 17-18 iulie. Rezultatele finale se vor afişa cel târziu pe data de 25 iulie. Pentru a fi declaraţi admişi concurenţii trebuie să obţină minim nota şapte. Pe data de 4 august urmează detaşarea la cerere a candidaţilor care au obţinut cel puţin nota 5. Dintre profesorii înscrişi în concurs cei mai mulţi optează pentru posturile de învăţător şi educator. Ca şi anii trecuţi,cea mai mare concurenţă este pentru posturile de la oraş. Absolvenţii promoţiei 2006 trebuie să depună la dosarul de înscriere cererea, fişa de înscriere tipizată, adeverinţa de la instituţia de învăţământ pe care o urmează, din care să rezulte că studentul este în ultimul an de studiu şi specializarea obţinuta la absolvire, avizul medical şi copii de pe buletin, certificate de naştere şi căsătorie.