|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Liberalul Buican iubeşte politica mai mult decât femeile 

Liberalul Buican iubeşte politica mai mult decât femeile

Cristian Buican este cu  siguranţă unul dintre cei mai pregătiţi politicieni ai liberalilor vâlceni din generaţia sa. Consilier judeţean la al doilea mandat, excelent profesor de matematică, echilibrat, experimentat la şcoala ţărănistă, energic, politicos, cu relaţii în toate partidele politice reprezintă genul de ales care a urcat prin eforturi proprii, prin tenacitate, muncă şi rezultate. S-a născut în comuna Perişani în 16 septembrie 1966 . A absolvit Colegiul Naţional Alexandru  Lahovari într-o generaţie de excepţie. Este licenţiat în Ştiinţe Matematice obţinând diploma în Timişoara şi catedră în Cluj Napoca. A preferat să renunţe la acest post excelent pentru a reveni în Vâlcea fiind foarte legat de locurile natale unde se află în fiecare an, obligatoriu de marile sărbători creştine. Predă matematica la Liceul Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea fiind cunoscut ca unul dintre puţinii profesori de specialitate care nu fac meditaţii contra cost cu elevii lor. A intrat în politică în 1994 înscriindu-se în PNŢCD unde a ajuns repede vicepreşedinte apropiat al fostului deputat Laurenţiu Dumitraşcu  şi a actualului viceprimar al Rîmnicului ,Constantin Monceanu. În 2000 a fost ales consilier judeţean după o campanie bună în alegerile locale. În 2001 alături de mai mulţi colegi de partid a făcut trecerea la PNL conştient că PNŢCD nu mai poate face opoziţie eficientă şi că este nevoie de o regrupare a forţelor de dreapta în cadrul PNL pentru a obţine o schimbare în 2004. An în care a reuşit să obţină un nou mandat de consilier judeţean fiind de multe ori în situaţia de a obţine şi postul de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean lucru care spune multe despre meritele pe care i le atribuie colegii din consiliu majoritatea mai în vârstă şi mai bine poziţionaţi financiar. Îl convingem marţi, 13 iunie, într-unul dintre ceasurile bune ale zilei să ne acorde un interviu.

# Se spune despre dumneavoastră că sunteţi un jolly joker al liberalilor. Este adevărat?

– Se spune despre voi ziariştii că sunteţi cu atât mai valoroşi cu cât sunteţi mai buni mercenari sau spălători de cadavre. Este adevărat?

# Nu se răspunde la o întrebare cu o întrebare. De ce credeţi că unii vă consideră o eminenţă cenuşie care face şi desface şi care a fost mereu în tabăra câştigătoare la toate alegerile interne la care aţi candidat în cele două partide în care aţi activat?

– Nu sunt o eminenţă cenuşie. Fac politică din pasiune şi pentru că am simţit că pot face ceva pentru comunitate în special pentru cei din zona montană a judeţului , oameni deosebiţi de care voi rămâne mereu legat. Calculez exact fiecare demers şi evaluez atent şansele echipelor din partid. Prefer să nu candidez decât să pierd şi nu vreau niciodată mai mult decât se poate obţine.

# Care este punctul dumneavoastră cel mai tare, principala calitate şi care este punctul slab?

– Cred că am un avantaj faţă de alţii prin faptul că nu sunt şi se ştie public că nu sunt, deci nu sunt şantajabil. Nu am dat şi nu am luat şpagă, nu accept compromisuri decât în avantajul evident al unei comunităţi locale. Nu jignesc adversarii politici şi respect deciziile majorităţii. Punct slab nu am. ( n.r. râde şmechereşte). Probabil dacă am vreunul o să-l descoperiţi voi, ziariştii, în campaniile electorale.

# Cât timp dedicaţi activităţilor politice şi poziţiei de consilier?

– Cred că o medie de 4- 5 ore pe zi este o estimare corectă. Probabil urmează să mă întrebaţi cât de importantă este familia pentru mine şi vă aşteptaţi ca eu să va spun că este foarte importantă ceea ce vă spun de acum că e adevărat. Apoi o să insinuaţi că nu am timp pentru familie. Vă spun că am timp pentru că din fericire am o profesie în care există mai mult timp liber. Şi sunt un bun manager al timpului. Lucrez organizat, nu amestec problemele, nu răspund la mobil în timpul orelor de curs, îmi respect elevii şi mă bucur când obţin rezultate bune cu ei. Îmi fac timp pentru toate deşi recunosc că nu este uşor. Am albit devreme… ( n.n.- râde din nou trecându-şi mâna prin părul în care într-adevăr sunt deja destule fire albe.)

# Vă place să anticipaţi întrebările. Să vă întreb atunci ce viciu aveţi?

– Nici unul. Pardon îmi plac femeile. Mă uit după ele.

# Care este cea mai importantă realizare personală din politică?

– Cea care va urma.

# Ce venit credeţi  că trebuie să aibă o familie cu doi copii pentru a trăi decent în Vâlcea?

– Cred că vreo 15 milioane. Minim 15 milioane lunar. Din păcate cred că doar 40 la sută din familii obţin acest venit.

# Care este cel mai bun politician din Vâlcea?

– Nu cred că deocamdată merită cineva această poziţie. Poate peste câţiva ani.

# Aveţi maşină nouă. O duceţi mai bine de când PNL este la guvernare?

– Important este cum o duce populaţia. Eu am maşină nouă dar am şi datorii. Acum câţiva ani nu aveam datorii şi aveam şi ceva economii. Asta este.

# Cine va câştiga alegerile locale din comuna Vlădeşti?

– Sper să le câştige cine merită. Din păcate nu se întâmplă mereu aşa mai ales în localităţi cu număr mic de electori în alegeri parţiale în care există o presiune foarte mare politică.

# Ce verb vă caracterizează mai mult „a vrea” sau „ a putea” ?

– „A şti”.

Traian GUMINSKI

Leave a Response