|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Un diplomat american a făcut praf gardul poliţiei 

Un diplomat american a făcut praf gardul poliţiei

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, Adrian Ghionoiu, cetăţean american, cu domiciliul stabil în Arizona – Statele Unite a ajuns ieri cu maşina în gardul Poliţiei Budeşti după ce a intrat într-o depăşire neregulamentară. Americanul conducea un autoturism marca Buick, cu numărul de înmatriculare CD-USA-1 în momentul când a depăşit linia continuă şi a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford, condus de Emil Hereşeanu, de 43 de ani, din Vlădeşti. Şoferul Fordului, cu numărul Vl-99-GRP încetinise pentru a vira la stânga încălcând  şi el marcajul continuu. Poliţiştii de la Budeşti s-au trezit dintr-o dată cu gardul distrus de maşina americanului şi cu peretele postului de poliţie lovit. În urma primelor cercetări s-a stabilit că ambii şoferi sunt vinovaţi de producerea accidentului, ei fiind sancţionaţi pentru încălcarea regulilor de circulaţie. Din fericire în urma accidentului nu s-au înregistrat victime. Iniţial poliţiştii au crezut că maşina aparţinea corpului diplomatic, după numărul de înmatriculare. Mai mult, şoferul Buick-ului nici nu a vrut să le dea socoteală poliţiştilor pentru cele întâmplate, fiind ocupat să vorbească încontinuu cu cineva la telefon. „Nici nu m-a băgat în seamă”, a spus Constantin Văcaru, adjunctul şefului de post. De fapt s-a descoperit faptul că şoferul era un călimăneştean sadea, dar avea maşină străină, cu drapelul american arborat pe capotă. Pentru că el a demontat numerele de înmatriculare ale maşinii imediat după accident s-a ales ţi cu suspendarea permisului de conducere.

Leave a Response