|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Prefectul ameninţă cu amenzi primarii 

Prefectul ameninţă cu amenzi primarii

 

25 de localităţi nu au planuri împotriva inundaţiilor

 

25 de primari vâlceni sunt pasibili de a fi sancţionaţi de conducerea Prefecturii Vâlcea din cauza faptului că nu au întocmit la timp planurile de apărare împotriva inundaţilor. Planurile respective trebuiau finalizate până la data de 31 mai a.c, dar, pentru că în multe cazuri primarii nu au depus nimic de acest gen la Prefectură prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a organizat o întâlnire cu aceştia şi cu reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţiei Apelor Olt şi Sistemului de Gospodărire a Apelor. La întâlnirea respectivă toţi primarii trebuiau să predea planurile împotriva inundaţiilor. Numai 57 dintre primari au predat însă planurile corect întocmite, iar alte opt planuri au necesitat modificări. Restul primarilor nu au adus nici un plan. „Primarii care nu au întocmit planurile de apărare împotriva inundaţiilor, îngheţului şi poluărilor accidentale vor fi amendaţi conform prevederilor legale, deşi întâlnirea de ieri a fost organizată în scopul evitării unei asemenea măsuri. Primarii pasibili de sancţiuni sunt cei din localităţile Boişoara, Câineni, Cernişoara, Diculeşti, Frânceşti, Ghioroiu, Guşoieni, Livezi, Malaia, Mateeşti, Oteşani, Ocnele Mari, Perişani, Popeşti, Roşiile, Runcu, Sineşti, Slătioara, Stăneşti, Suteşti, Ştefăneşti, Şuşani, Tetoiu, Valea Mare şi Voineasa.” – a precizat Silvia Carmen Constantinescu, directorul de cancelarie al prefectului.

Leave a Response