20 de întrebări pentru primarul Gutău
Primar la raport!
20 de întrebări pentru primarul Gutău
În această lună se împlinesc doi ani de când Mircia Gutău este primarul Râmnicului. Joi, 29 iunie edilul a convocat cetăţenii municipiului la Filarmonica „Ion Dumitrescu” pentru a le prezenta un raport de activitate. Nu vor fi în sală decât puţini locuitori obişnuiţi. Anticipăm că scaunele vor fi ocupate de salariaţi ai ADP, Primărie, Acvarim, consilieri PD şi membrii ai Partidului Democrat. Dealtfel Gutău va da citire unui raport tipărit în 40.000 de exemplare (!) pe hârtie de lux, lăsat de curând pe pragul fiecărei case sau apartament din oraş. Un gest mai mult decât electoral deşi nu suntem în campanie realizat pe bani publici! Un raport ce putea fi publicat în presa locală cu costuri evident mai mici. Primarul spune că aşteaptă sugestii şi întrebări ale cetăţenilor. Cum e greu de crezut că după serviciu vor veni pe caniculă oamenii la filarmonică îi enumerăm domnului Gutău câteva probleme omise din Raport şi la care ar trebui să răspundă :
1. Cât a costat tipărirea acestui raport?
2. Cât costa metrul cub de apă rece în luna când a ajuns primar şi cât costă acum?
3. Cât costa iluminatul public în iunie 2004 primăria şi cât costă în prezent?
4. De ce două bilete de autobuz costă mai mult decât o cursă cu taxiul pe aceiaşi rută, nu cumva cei care plătesc biletele achită astfel şi călătoriile gratuite date de primar unor pensionari?
5. De ce primarul întârzie privatizarea ETA ?
6. Cât achită lunar primăriei proprietarii celor două elegante terase de lângă parcul Mircia cel Bătrân şi ce suprafaţă ocupă cele două cârciumi?
7. Cât plăteşte lunar un mic întreprinzător pentru 1,5 mp de tarabă în piaţa centrală a municipiului?
8. De ce podurile din Ostroveni peste Olăneşti şi din Goranu peste Olt au trotuarele distruse şi nerefăcute?
9. De ce târgul din Goranu blochează de două ori pe săptămână o arteră pe care rămâne apoi o mizerie de nedescris iar lumea nu poate respira din cauza mirosului de urină de sub pod?
10. Câte miliarde de lei au fost plătite de ACVARIM pe procese pierdute şi de ce nu s-a luat măsura de a se recupera aceşti bani de la cei vinovaţi?
11. Câţi bani câştigă consilierii municipali ( fiecare separat şi toţi la un loc) din indemnizaţii de şedinţă, din AGA din care fac parte şi din CA?
12. Câţi salariaţi avea primăria şi ADP în 2004 şi câţi are acum?
13. Cât a plătit primăria pentru un stâlp din cele câteva mii montate pe trotuare?
14. Cât costă un metru de gard metalic din cele care se montează acum în Râmnic? Cât costă întreaga operaţiune de plantare a gardurilor metalice?
15. În câţi ani se estimează recuperarea investiţiei de la Baza de Agrement din Ostroveni?
16. Ce valoare aveau datoriile primăriei în iunie 2004 şi la cât se ridică valoarea în prezent?
17. Câţi bani au fost achitaţi în aceşti doi ani de primărie pentru deplasările, cazările, diurnele consilierilor locali şi a executivului? Cât pentru cele interne şi cât pentru cele externe?
18.Câţi metri de teren aţi retrocedat de când sunteţi primar şi câţi metri aţi concesionat unor societăţi?
19. Este adevărat că în cârciumile din municipiu în care serviţi masa nu achitaţi niciodată consumaţia?
20. Este adevărat că toate actele notariale încheiate de societăţi care au contracte comerciale cu primăria au fost încheiate la Biroul Notarial al doamnei Gutău?
Marian Popescu