K Tech ÔÇô Ultra PRO partener al programului guvernamental EURO 200
K Tech – Ultra PRO partener al programului guvernamental EURO 200
K Tech – Ultra PRO este, începând cu data de 26 iunie, partener al programului guvernamental EURO 200, ajutor acordat de stat elevilor pentru achiziţionarea unui calculator.
Astfel, cei 28.005 de beneficiari ai programului EURO 200 sunt aşteptaţi în magazinele Ultra PRO Computers din toată ţara.
Pentru a veni în sprijinul elevilor şi studenţilor, Ultra PRO Computers propune o ofertă specială cu mesajul „Acum facem schimb! Dai un bon şi primeşti un calculator!”
Astfel, primii 1.000 de beneficiari ai bonului EURO 200, care vin în magazinele Ultra PRO Computers, primesc un calculator promoţional complet (unitate centrală, monitor, tastatură şi maus) în schimbul bonului, iar suma care va fi achitată în magazin va reprezenta doar valoarea TVA-ului.
„Implicarea grupului K Tech – Ultra PRO în programul EURO 200 reprezintă în fapt un gest de solidaritate socială, atât prin adaptarea ofertei din magazinele Ultra PRO Computers la posibilităţile financiare ale beneficiarilor acestui program, cât şi prin flexibilitate, necesară bunei desfăşurări a activităţilor pe care le presupune derularea efectivă a programului EURO 200”, a declarat Cătălin Butolo, director de marketing al grupului K Tech – Ultra PRO.
De asemenea, pentru cei ce doresc o configuraţie diferită de cea a calculatorului promoţional, pot opta pentru unul dintre calculatoarele Ultra, iar la achiziţionarea acestora cu bonul EURO 200 beneficiază de reducere 10%.
Printr-o ofertă accesibilă, ce răspunde nevoii de diversitate, K Tech – Ultra PRO sprijină programul guvernamental şi contribuie la informatizarea învăţământului românesc.
Configuraţia calculatorului promoţional:
Placă de bază: Socket 478
Procesor: Intel® Celeron® D 315 2,26 GHz
Memorie: 256 MB
HDD: 80 GB
Tastatură: PS2
Maus: PS2
Unitate optică: CD ROM 52x
Placă video: onboard
Placă de sunt: onboard
Monitor: Ultra 7U
Carcasă: ATX
Sistem de operare: Linux
Despre K Tech – Ultra PRO
K Tech – Ultra PRO este, conform ultimelor date furnizate de IDC EMEA PC Tracker, lider pe piaţa PC-urilor din România în anul 2005.
Astfel, K Tech – Ultra PRO ocupă primul loc în topul vendorilor de unităţi desktop sub brand propriu, cu un număr de 64.221 unităţi “Ultra” vândute şi o creştere de 35% comparativ cu anul 2004, deţinând o cotă de piaţă de 12,8%.
Grupul K Tech – Ultra PRO este una dintre cele mai importante prezenţe de pe piaţa românească de IT, desfăşurând activităţi atât în segmentul de retail cât şi în cel de distribuţie.
Activitatea de distribuţie a grupului, realizată prin K Tech Electronics, s-a desfăşurat în 2005 printr-un număr de aproximativ 1800 resell-eri, într-o creştere sensibilă faţă de anul precedent.
În anul 2005 grupul K Tech – Ultra PRO a obţinut o cifră de afaceri de 80 milioane dolari, în creştere cu 20,30% comparativ cu anul 2004.
În ultimii doi ani, grupul K Tech – Ultra PRO a dus o politică constantă de extindere a lanţului de magazine Ultra PRO Computers.
În luna decembrie 2005, lanţul de retail era alcătuit din 79 magazine, din care 24 în Bucureşti şi restul acoperind oraşele importante din ţară.
În 2003 a fost înfiinţată compania Ultra PRO Software. Specializată în soluţii software şi hardware integrate, aceasta pune la dispoziţia clienţilor săi o ofertă diversificată. Din aceasta, remarcăm sistemul de pontaj şi control acces ultraTracker, sistemul de supraveghere video ZSK şi platforme e-commerce. Ultra PRO Software este o companie flexibilă, capabilă să creeze aplicaţii la cerere, conform specificaţiilor clienţilor săi.
Grupul K Tech – Ultra PRO este prezent nu doar pe piaţa IT, asumându-şi angajamente în sprijinirea generaţiei tinere şi foarte tinere – o componentă de bază pentru evoluţia viitoare a societăţii. Faptul s-a concretizat în participarea constantă la evenimente dedicate acestui segment de vârstă (Ado Expo, Festivalul îngheţatei, Baby Expo, concursul Piticot pentru preşcolari etc.) sau în promoţii speciale în anumite perioade ale anului. Site web: www.ultrapro.ro