Fără dubii
Dis de dimineaţă, Jarius Mianu, un tânăr dornic de informaţie, cu posibilităţi de autodepăşire, aflat pe ultima sută de metri, cum s-ar zice, înaintea unui examen total, se sculă şi, de parcă, noaptea i-ar fi stat pe cap şi ca să scape de ea, se îndreptă spre Centrul de Informaţii Judeţean, unde lumina, cât de cât, se zice că este la ea acasă. Şi, cum intră în sala de citit , direct la tânăra şi frumoasa „centristă” se duse şi-i ceru, după ce consultă fişierul electronic, cu tupeu, desigur, ca orice tânăr, care se respectă în …democraţie:
– Vreau şi eu Mein Kampf! Tânăra şi frumoasa „centristă”, iute, cum a şi fost angajată, după principiile algoritmului la modă, dispăru în depozit şi căută, săraca…tot căută… tot căută.
După o jumătate de oră, transpirată şi, vădit încordată se apropie de Jarius Mianu şi-l rugă.
– Nu vă supăraţi, îmi spuneţi ce autor e acesta? Ca să merg, sigur, la raft! Jarius Mianu abia se stăpâni să nu râdă de „deşteptăciunea” centistei şi, mulţumindu-i frumos, coborî la pavilionul cu informaţii pentru acasă, unde se adresă, desigur, altei „frumoase”, dar cu ceva mai multă vechime…
– Unde aveţi cărţi de metafizică? Aş vrea ceva de Nae Ionescu! Şi, brusc, „frumoasa” centristă, cu vechime, chiar soţie de şef fiind, îl luă de mână şi-l duse în faţa raftului cu „tratate” şi probleme de fizică… Pufni în râs Jarius Mianu şi, înjurând în gând „competenţele” Centrului de Informaţii Judeţean, înhămate şi ele la algoritmul puterii nu al luminii, plecă spre casă.
„Doamne, şi câtă tevatură a fost cu „examenele” pentru ocuparea posturilor vacante! Câte teste nu fabricase „marea materie cenuşie” a Centrului, care fusese chemată urgent dintr-un concediu prelungit şi necesar! Câtă lume nu se foise pe culoarele Centrului, ca să afle, dacă se putea, şi întrebările, că doar şi „taţii, fraţii şi rudele lor pot sponsoriza o carte, acolo-şa, o personalitate…”
Jarius Mianu, negru de supărare, mergea şi bombănea printre grăbiţii trecători care îşi vânturau plasele şi buzunarele la vedere.
Nu-l mai interesau nici Mein Kampf al lui Hitler, nici Nae Ionescu şi metafizica lui!…
Exemplul de incompetenţă crasă al celor „cincisprezece mii de specialişti” care, iată, şi-n Centrul de Informaţii Judeţean au pătruns, şi nu e drept, Doamne, l-a demoralizat complet. „Doamne, ce vremuri trăim! Păi, dacă asta e democraţia, să se ducă la dracu! Unde sunt geniile cu care se tot laudă ăştia? Asta e cultura noastră? Asta e şcoala de azi? Doamne, ce ai cu noi? Crezi că numai lichelele pot să fie fericite şi în graţiile tale?” Îşi număra paşii în gând şi, oprindu-se doar la semafoare, nici nu realiză când ajunse în dreptul casei cu turn, a experţilor în „datul cu gura”, unde, la parter, văzu, încă o filială a Centrului de informaţii Judeţean şi, brusc, îi veni încă o idee… Cu acelaşi tupeu, de care am amintit la început, deschise uşa grea din metal şi sticlă şi se proţăpi în faţa altei foste „frumoasă”dar un pic trecută si o rugă:
– Aş vrea şi eu Coranul!
– De cine e? băigui fosta frumoasă şi un pic trecută…
Jarius Mianu izbucni în hohote de râs, înjură apoi printre dinţi şi, fără să mai ia în seamă rugăminţile „centristei”, trânti uşa cu zgomot şi o zbughi acasă. Direct! A dracului … democraţie!
George Achim
