|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Remiză frăţească, evoluţie neconvingătoare 

CSM Rm. Vâlcea – CS Otopeni 1-1

 

Remiză frăţească, evoluţie neconvingătoare

 

În seria meciurilor amicale stabilite de conducerea CSM Rm. Vâlcea era inclusă şi partida în care adversara trupei antrenate de Costel Pană a fost echipa pregătită de fratele acestuia, Marian Pană, adică CS Otopeni. La capătul unei dispute cu multe momente plictisitoare, scorul a fost egal, 1-1, remiza continuând „stilul” consacrat de anul trecut când cele două echipe au terminat la fel meciurile oficiale disputate în campionat.

Federaţia i-a despărţit pe cei doi fraţi

În ediţia de campionat 2006-2007 a Ligii a II-a, cele două echipe CSM Rm. Vâlcea şi CS Otopeni, antrenate de fraţii Costel şi Marian Pană, nu vor mai fi în aceeaşi serie. Trecerea la împărţirea eşalonului doi competiţional în doar două serii faţă de trei câte erau anul trecut au creat situaţia ca CS Otopeni să facă parte din Seria I – cu echipe din Moldova, Dobrogea, zona Braşov şi estul Munteniei – iar CSM Rm. Vâlcea să fie repartizată în cealaltă serie.

Fiecare a marcat în câte o repriză

Firesc, debutul partidei a fost echilibrat, aşa cum se întâmplă la mai toate partidele în care ambele echipe ţin mai de grabă să nu piardă decât să câştige jocurile respective. Vreme de vreo 30 de minute au lipsit ocaziile cu adevărat spectaculoase, iar ca dominare teritorială putem pune un mic plus în dreptul oaspeţilor. Aceştia au fost de altfel şi cei care au deschis scorul în minutul 36, atunci când Cristean a profitat de o aglomerare de jucători în careul vâlcenilor şi a şutat de pe la vreo 16 metri, surprinzându-l pe Pampea: 0-1, iar până la pauză nu a mai fost nimic important de semnalat. Vâlcenii au ieşit de pa vestiare pentru repriza a doua mult mai determinaţi. Iureşul de început al mitanului secund s-a concretizat prin minutul 53 cu un fault comis asupra lui Budeanu în suprafaţa de pedeapsă a oaspeţilor. Pe fază, centralul Adi Comănescu a acordat lovitură de la 11 metri, executată perfect de Ovidiu Ciortan pentru un 1-1 mulţumitor.

Rezerve rulate la greu de ambele echipe

Odată restabilită egalitatea, fraţii Pana n-au mai făcut nimic pentru a-şi „ucide” unul altuia echipa. Au trecut la schimbări pentru a se rula întregul lot de jucători, fapt ce a dus la o evidentă scădere în spectaculozitate şi valoare. N-au mai rezultat goluri, ci câte o „bară” în contul fiecărei echipe. Era evident faptul că scenariul jocului trebuia să ducă spre o „remiză echitabilă”, aşa cum preferă să spună microbiştii.

Melcea, cel mai bun jucător vâlcean

Din tot ce s-a văzut la acest meci în evoluţia jucătorilor vâlceni, atenţia ne-a fost atrasă din nou de evoluţia constant bună, spre foarte bună, a tânărului jucător Iosif Melcea. S-au mai mişcat bine şi noile achiziţii Budeanu, Robicek şi Calvin, dar nu într-atât încât să ne încânte, iar Victor Lepadatu, ca la orice meci fără miză, a demonstrat din nou că are calităţi de lider de echipă. Pentru CSM au evoluat: Pampea – Dumitru, Cercel, Bier, Cumpănaşu, Calvin, Robiceck, Murineanu, Ciortan, Savu şi Melcea. Pe parcurs au mai intrat Sindove, L. Popa, Negruţi, Dandea, Lepădatu şi Budeanu. CS Otopeni a evoluat cu următorul unsprezece: Borariu – Bătrânu, Ungureanu, Bica, Şerban, Corcoveanu, Dumitrescu, Mărgărit, Celpan, Dicu şi Cristdean. La trupa lui Marian Pana au mai intrat Sandu, Iordache, Baia şi Săndel.

Leave a Response