Bacalaureat
Vară. Căldură mare. Ca-n luna lui cuptor. Şi freamăt. Sute de tineri, cu emoţia în priviri, se pândesc. Se încurajează. Se schimbă cuvinte. Puţine. Unii se pierd printre file de cărţi. Alţii printre ciorne, ca să nu zic fiţuici. Un nor se rătăceşte pe cer. Soarele îi iartă pe cei dornici de cunoştinţe. Şi câteva minute de umbră sunt binefăcătoare în această caniculă. Uşa liceului se deschide. Un ins burtos, însoţit de două femei cochete încep să ţipe nişte nume. De ce ţipă? Doar liniştea i-a stăpânit pe toţi. De mult. De aproape două ore, de când se aşteaptă. Dar se ţipă, înspăimântându-i pe cei care se strecoară pe lângă cochetele, care le smulg cărţile din mâini. Brusc. De parcă ar intra în puşcărie.
Şi când curtea liceului rămâne goală, undeva, într-o sală, începe trierea. Da, trierea, pentru că examinare nu se poate numi. Preşedintele comisiei stă mai mult pe afară. Cică vrea să fie activ, supraveghind cele trei clase, în care se află trisorii. Pardon, triorii! Of, vroiam să zic, examinatorii. Cu buzunarele pline, doar s-au adunat câte 400000 lei de examinat, ca protocol, vezi, doamne! Până şi catedrele din clase sunt îmbelşugate de către cei „ghilotinaţi”. Sticle cu suc, alune, stix-uri, biscuiţi, chiar şi ziare.
Ce, dracu, doar supraveghetorii trebuie să se înfometeze şi ei.
„Triaţii” se consultă între ei. Supărător, într-un fel. Benefic, în celălalt. Doamne, ce se mai bucură părinţii! Dar învăţământul?… Şi începe examinarea. B3 începe să turuie. Coerent, incoerent, nu contează. Examinatoarele aşteaptă. Aşteaptă. Aşteaptă. „Ce dracu aşteaptă?” se întrebau ceilalţi.
– Sunt de la H! Ţipă B3. Asta era!
– Bine, 10! Şi B3 ieşi, urmă A2 care-şi strigă şi el parola, ieşi şi el, urmă AB2 şi B1 şi A3 –toţi notati cu zece.
Intrară apoi cei de la sportivă, care gândeau cu picioarele şi cu mâinile, dar, cum rezultatele lor aduseseră faimă liceului, nu-i aşa? trebuia să obţină şi ei 10 (zece). Printre ei se strecurară şi „Chodoii” ori „Maxvel-urii”, de mână cu „biotopii” şi „tropical”-ii, care clamară, în cor aproape, „suntem olimpici!” şi-şi văzură şi ei în fişă nota 10 (zece).
Săraca, limba şi literatura română!. Noroc, totuşi, că cei fără parolă şi fără medalii ori coroane olimpice, care, frecaţi la meserie,dadura stralucire materieis de concurs şi obţinură, pe merit, cică, nota 8 (opt).
Unde eşti, mă, nene Iancule? Că prea eşti peste tot! „Căldură mare”, neică!
George Achim
