“ComandourileÔÇ£ Inspectoratului iau la purecat şcolile
Cu o lună înainte de începerea noului an şcolar,
„Comandourile“ Inspectoratului iau la purecat şcolile
Toate şcolile din judeţ vor fi controlate în perioada următoare de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea pentru a se stabili dacă sunt pregătite să primească elevii în noul an şcolar. Controlul vizează de asemenea cantinele şi căminele în care elevii mănâncă şi locuiesc. Şcolile, cantinele şi terenurile aferente acestora se află în patrimoniul primăriilor de care aparţin şcolile.
Directorii şi primarii riscă să fie sancţionaţi
În cazul în care se va constata că şcolile nu sunt pregătite pentru începerea anului următor directorii unităţilor riscă să fie sancţionaţi. „Primele persoane care vor fi trase la răspundere în momentul în care descoperim nereguli sunt directorii, apoi primarii, deoarece aceştia ar trebui să administreze unităţile respective” – a declarat Paul Dumitrescu, de la Inspectoratul Şcolar Vâlcea. Singurele şcoli din Vâlcea în care mai există cantine sunt Grupul Şcolar Oltchim şi Colegiile „Mircea cel Bătrân“, Energetic şi Forestier. Cele mai multe şcoli au renunţat la acest serviciu pentru că nu mai au solicitări, elevii preferând să ia masa în alte locuri. Controalele vor fi finalizate la data de 31 august. Se urmăreşte în primul rând stadiul finalizării programelor din anul şcolar 2005-2006, activitatea desfăşurată în timpul vacanţei şi pregătirea unităţilor pentru noul an. În acest an se dă o importanţă elevilor rromi şi rezultatelor pe care aceştia le au la învăţătură.
Mai multe şcoli sunt reparate cu bani de la minister
Mai multe şcoli din judeţ sunt reparate cu bani de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării. „Anul acesta sute de elevi vor studia în condiţii mai bune, deoarece 17 unităţi de învăţământ primesc bani din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru obiective de investiţii, consolidări, reabilitări şi reparaţii capitale în imobilele din învăţământul preuniversitar şi pentru asigurarea utilităţilor la unităţile şcolare din mediul rural“, a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gabriela Ene. Printre şcolile care sunt reparate cu bani de la buget se numără Şcoala Obislavu din comuna Grădiştea, Şcoala Fişcălia din comuna Ioneşti, cea din Runcu, Şcoala Pârâieni din comuna Livezi, Grupul Şcolar „Nicolae Pleşoianu“ din Râmnicu Vâlcea, Şcoala Săruleşti din localitatea Lăpuşata, Liceul teoretic Lădeşti din comuna Goleşti, Şcoala din satul Popeşti, cea din Muereasca de Jos şi Grădiniţa Brătianu din Drăgăşani. În plus, alte şase şcoli vor fi utilate cu aparatură nouă. Este vorba despre unităţile din Păuşeşti-Măglaşi, Colteşti-Alunu, Zătreni, din Rotareşti-Nicolae Bălcescu, Frânceşti şi şcoala din satul Hotărasa.
Şcolile afectate de inundaţii – reparate cu fonduri Phare
Două grupuri şcolare din judeţul Vâlcea care au fost afectate de inundaţiile de anul trecut vor fi reparate cu fonduri Phare. Pentru acestea au fost alocate astfel 85.000 de euro pentru reabilitare în cadrul programului Phare 2003 „Infrastructură locală şi regională – Inundaţii”. La Vâlcea autorităţile au depus proiecte pentru reabilitarea Grupului Şcolar „Petrache Poenaru” din oraşul Bălceşti şi Grupului Şcolar „Antim Ivireanul” din municipiul Râmnicu Vâlcea, iar fondurile au fost alocate deja. Consilierii judeţeni au aprobat asocierea CJ Vâlcea cu Consiliul Local al oraşului Bălceşti, în vederea reabilitării unităţii de învăţământ afectate.
Câteva şcoli se pot prăbuşi în orice moment peste elevi
Datorită pagubelor produse în ultimul an de inundaţii la unităţile de învăţământ din Vâlcea ultimele controale ale Inspectoratului pentru Construcţii au vizat aceste unităţi, cât şi construcţiile amplasate în albiile minore şi majore ale cursurilor de apă, care prezintă risc de inundaţie. Concluziile relevă că la nivelul judeţului este o situaţie îngrijorătoare în privinţa şcolilor aflate în curs de reabilitare şi a clădirilor aflate în zonele inundabile. „Din cauza unor alunecări de teren clădirile unităţilor de învăţământ din comunele Roieşti şi Alunu se pot prăbuşi în orice moment. Măsurile imediate pe care le-am luat au fost de închidere a acelor clădiri şi de mutare a elevilor în alte locaţii, deoarece riscul de prăbuşire era prea mare “ – a spus Ion Nicolae, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Construcţii Vâlcea. Inspectorii au găsit şi foarte multe clădiri aflate în zonele de risc, care pot fi inundate oricând.
Sanepidul controlează 700 de şcoli
De la data de 15 august şi inspectorii de la Sanepid vor începe controalele în toate unităţile şcolare din judeţ. Pentru 700 de şcoli vor fi vizate, iar verificarea priveşte lucrările de igienizare. În unele şcoli aceste lucrări nu au început nici la această dată, iar de finalizarea or depinde acordarea avizului de funcţionare în anul şcolar următor. Probleme mai multe se întâlnesc la şcolile din mediul rural, unde în multe cazuri lipseşte apa curentă sau grupurile sanitare corespunzătoare, iar starea mobilierului este precară. « Şcolile vor primi avizul de funcţionare numai în cazul în care îndeplinesc condiţiile cerute » – a spus medicul Ioan Mihail, de la Sanepid Vâlcea. Lucrările de igienizare sunt însă în plină desfăşurare în prezent, fiind finalizate doar cele de la şcolile Zlătărei şi Brezoi, unităţi care au fost modernizate prin Banca Mondială. « În mediul rural fondurile sunt insuficiente pentru efectuarea lucrărilor în şcoli. Cele care s-au efectuat până acum sunt şi cu ajutorul primăriilor. Şcolile din mediul rural reprezintă aproximativ 50% din totalul unităţilor de învăţământ ” – a spus inspectorul general adjunct Gabriela Ene, de la Inspectoratul Şcolar.