|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

La 1 septembrie intră în vigoare Noul Cod Rutier 

Atenţie şoferi,

La 1 septembrie intră în vigoare Noul Cod Rutier

Noul cod rutier, care va intra în vigoare la începutul lunii septembrie 2006, aduce o muţime de modificări modului în care circulam până acum. Sistemul de puncte va fi, în sfârşit, introdus, iar automobilele fără RCA vor putea fi radiate din circulaţie. Iată cele mai importante modificări.

Controversata Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.195/i-a pus pe jar pe şoferi. Pe lângă veştile bune (povestesc mai jos), ei au primit şi nişte lovituri puternice, cauzatoare de panică.

Dacă permisul de conducere ţi-a fost reţinut, indiferent de perioadă (30, 60 sau 90 de zile) acesta nu îţi va fi restituit decât dacă faci dovada că ai absolvit un curs de legislaţie rutieră. Şi pentru că experienţa poliţiştilor i-a pus în faţa unor "diplome" absolut cumpărate, suntem aproape siguri că măsurile împotriva acestor practici vor fi ceva mai severe decât până acum. La 15 puncte penalizare, carnetul se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile, iar o recidivă în următoarele 12 luni înseamnă o suspendare a carnetului pe o perioadă de 60 de zile.

 

Şoferii care circulă pe drumurile publice fără RCA vor rămâne pe loc fără talon şi plăcuţe de înmatriculare. Ei vor primi un termen de 30 de zile pentru a dovedi că au încheiat un RCA, altfel maşina va fi RADIATĂ din circulaţie. Chiar dacă mulţi contestă această măsură drastică, ea este binevenită.

Sperăm ca multe dintre "cazane" să dispară de pe străzi.

Responsabilitatea

Faţă de prevederile aflate încă în vigoare, din septembrie pietonii vor raspunde în totalitate pentru accidentarea lor daca ignoră regulamentul privind traversarea pe drumurile publice şi circulaţia pe acestea. Cum necunoaşterea legii nu poate fi invocată ca argument în apărare, sfătuim pietonii să încerce să afle aceste reguli şi, mai mult decât atât, să le şi respecte. Până acum, foarte mulţi conducători auto s-au ales cu dosar penal pentru accidentarea pietonilor, chiar dacă aceştia încălcaseră regulile. Reglementările privind consumul de alcool la volan sunt şi ele mai drastice. De la o concentraţie de alcool de cel puţin 8g/l, fapta constituie infracţiune şi se va pedepsi cu închisoare de la 1 la 5 ani. Aşa că, atunci când simţiţi ameninţarea puşcăriei, vă sugerăm să consultaţi rubrica Taxi din ghidul 4cars. Măsura pe care am apreciat-o cel mai mult se referă la obligativitatea circulaţiei în afara localităţilor cu lumina de întâlnire, fapt ce ne va face cu mult mai vizibili în trafic. De cele mai multe ori, în mijlocul unei depăşiri, constaţi ca din faţă se apropie vehicule. Când toată lumea va circula cu fază scurtă, inclusiv în timpul zilei, suntem siguri că numărul accidentelor se va reduce simţitor.

Amenzile

Sistemul cu puncte va determina cuantumul amenzilor pe care le vom primi, iar punctele se acordă în funcţie de gravitatea abaterii. Un punct de penalizare va "costa" echivalentul a 10% din salariul mimin brut pe economie – 35 RON. Interesantă este, însă, institurea unei clase destinate exclusiv persoanelor juridice, clasa a V-a, între 21 si 100 de puncte (până la 3.500 RON). Firmele vor plăti cuantumul maxim al amenzii, în timp ce persoanele fizice pot achita în maximum două zile jumătate din valoarea amenzii.

Protecţie

Din septembrie 2006, însă, vom avea dreptul legal de a purta un detector de radar în maşină. Aparatele care detectează sistemele de supraveghere şi monitorizare a traficului vor intra în legalitate şi nu vor mai trebui ascunse la parasolar, oglindă, tetieră şi nici în grilajul faţă. Cel mai probabil investiţia destul de mică se va amortiza într-un timp scurt. Rămân în continuare în afara legii antiradarele – aparatele care bruiază sau blochează sistemele poliţiei.

Se vor considera infracţiuni şi se vor pedepsi cu…

· conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare – închisoare de la 1 la 5 ani;

· conducerea sub influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante: îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 mg/l alcool în sânge sau o concentraţie de peste 0,40 mg/l alcool în aerul expirat – închisoare de la 1 la 5 ani;

· conducerea vehiculelor fără permis de conducere – închisoare de la 1 la 3 ani sau amenda;

· conducerea unui autovehicul fără drept de circulaţie în România sau cu certificat de înmatriculare reţinut pentru defecţiuni tehnice grave la sistemul de frânare – închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă;

· părăsirea locului accidentului fără aprobarea poliţiei şi modificarea/ştergerea urmelor unui accident rutier soldat cu deces sau persoane rănite – închisoare de la 2 ani la 7 ani.

Contravenţii şi puncte de penalizare

Clasa I – 2-3 puncte (70 – 105 RON)

· nerespectarea obligaţiei de a folosi luminile de întâlnire si pe timpul zilei pe autostrăzi, drumuri expres şi pe drumurile naţionale europene; folosirea incorectă a luminilor de drum;

· folosirea telefonului mobil în timpul mersului;

· nefolosirea centurii de siguranţă;

· depăşirea vitezei legale cu 10-20 km/h;

· refuzul înmânării actelor la cererea poliţistului;

· circulaţia pe drum cu accesul interzis;

· oprirea nejustificată sau circulaţia pe bandă de urgenţă;

· depăşirea vitezei legale cu 21-30 km/h;

· nerespectarea regulilor privind întoarcerea;

· mersul înapoi peste limita legală de distanţă (50 m);

· schimbarea benzii, dacă din această cauză s-a produs un accident;

· nerespectarea distanţei corespunzătoare până la vehiculul din faţă.

Clasa II – 4-5 puncte (140-175 RON)

· nerespectarea indicatorului STOP;

· depăşirea vitezei legale cu 31-40 km/h;

· conducerea pe spaţiul destinat tramvaiului, atunci când drumul public are mai multe benzi;

· nerespectarea obligaţiilor în cazul vehiculelor rămase în pană/avarie (scoaterea acestora de pe carosabil).

Clasa III – 6-8 puncte (210-245 RON)

· refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnică;

· depăşirea vitezei legale cu 41-50 km/h;

· nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor de trecere a căii ferate;

· încălcarea liniei continue la virajul spre stânga;

· pătrunderea într-o intersecţie dirijată prin semafoare, dacă manevra blochează circulaţia.

Clasa IV – 9-20 puncte (315-700 RON)

· conducerea vehiculelor cu defecţiuni la sistemele de frânare sau direcţie;

· conducerea vehiculelor cu termenul inspecţiei periodice expirat;

· gesturile obscene sau aruncarea de obiecte pe şosea;

· conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice;

· depăşirea vitezei maxime admise cu mai mult de 50 de km/h.

Leave a Response