Peste 10 zile aflăm sentinţa în “Cazul Gatzel”
Peste 10 zile aflăm sentinţa în „Cazul Gatzel”
Deşi memoriul clubului Oltchim Rm. Vâlcea către EHF a fost depus încă de la finele lunii iulie, până acum răspunsul din partea federaţiei europene în ceea ce priveşte suspendarea pe şase luni a jucătoarei venite în această vară de la Zalău a întârziat să apară. Parţial s-a rezolvat ceva în sensul că la finele săptămânii trecute oficialii clubului vâlcean au primit din partea EHF o notificare în care li se solicită ca alte eventuale probe ce apar în continuare să fie tri-mise pe adresa fede-raţiei europene până la data de 23 august, atunci când se va judeca apelul depus de Oltchim în acest caz. De acest lucru a fost informată şi jucătoarea în cauză, Roxana Gatzel, care, pentru a-şi salva re-putaţia, ar putea decide să facă ea însăşi deplasarea la această şedinţă a Comisiei de Apel din cadrul EHF, însoţită bineînţeles de avocatul ei, Nicolae Cladoveanu. Dacă memoriul clubului Oltchim va fi respins, atunci handbalista va fi nevoită să stea pe tuşă minim 6 luni de zile!