Nu este respectată legea dreptului de autor
În baruri şi restaurante
Nu este respectată legea dreptului de autor
În barurile şi restaurantele din Vâlcea nu se respectă în general prevederile legii dreptului de autor. În urma controalelor efectuate de jandarmii vâlceni nu au fost depistaţi patroni de bar sau restaurant care să respecte legislaţia în domeniu. În urma ultimei acţiuni organizată pe baza protocolului încheiat între Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea şi Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România – Asociaţia Drepturilor de Autor au fost întocmite trei dosare penale administratorilor a trei localuri din judeţ, două din comuna Budeşti şi unul din Râmnicu Vâlcea. La barul-restaurant aparţinând S.C. Lefravil S.R.L. Râmnicu Vâlcea, situat în Piaţa Centrală nu era plătită licenţa pentru programele difuzate. Jandarmi au găsit în stare de funcţionare un televizor color şi o staţie de amplificare cu boxe. Angajaţii localului nu ştiau însă că aveau nevoie de licenţă pentru muzica pe care o ascultă clienţii lor, iar administratorul localului a spus că plătise licenţa, dar aceasta expirase din luna mai 2006. El a fost obligat să achite valoarea de 648 de lei noi, pentru acordarea licenţei pentru perioada august 2006-iulie 2007. Aceeaşi situaţie a fost constatată şi la restaurantul S.C. SAVTRANS S.R.L din comuna Budeşti, unde nu exista licenţă pentru difuzarea muzicii ambientale. El a plătit 324 de lei noi pentru eliberarea autorizaţiei. Administratorul barului A.F. FLORINEL, situat în comuna Budeşti a fost şi el prins cu mâţa-n sac şi a fost obligat să plătească 216 lei noi pentru eliberarea autorizaţiei. „În toate cazurile jandarmii au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „comunicare publică a operelor sau produselor purtătoare de drepturi conexe, fără autorizarea autorului sau consimţământului titularului drepturilor recunoscute de lege”, prevăzută de Legea 8/1996, privind dreptul de autor şi drepturi conexe. Actele au fost înaintate spre soluţionare Parchetului de pe lângă Tribunalul Judeţean Vâlcea. Legea sancţionează faptele respective cu închisoare de la o lună la doi ani sau cu amendă de la 10.000 la 30.000 de lei noi. Astfel de acţiuni vor mai fi organizate şi în perioada următoare.” – a precizat colonelul Ion Idu, şeful jandarmeriei Vâlcea.