|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Groapa de gunoi de la Feţeni va fi gata până în 2009 

Autorităţile dau asigurări că lucrările sunt în grafic

Groapa de gunoi de la Feţeni va fi gata până în 2009

La sfârşitul săptămânii trecute, la Bucureşti a avut loc o şedinţă interministerială la care au participat atât prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu, cât şi viceprimarul Râmnicului, Constantin Monceanu. Cu această ocazie s-a discutat despre stadiul în care se află o serie de proiecte începute la nivelul judeţului Vâlcea, în special cele finanţate din fonduri ISPA. La şedinţă au mai participat reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, Oficiului de Plăţi şi Contractare Phare, Fondului Naţional şi Autorităţii pentru Management în Infrastructură, Delegaţiei Comisiei Europene, precum şi ai contractorilor (firmelor care au de executat lucrările). S-a discutat în special despre proiectele privind închiderea gropii de gunoi de la Râureni şi construirea unei gropi ecologice la Feţeni de către firma italiană Monticava Trade, în cadrul proiectului ISPA – managementul deşeurilor. Până la data de 25 august, Oficiul Plăţi şi Contractare Phare va informa Prefectura şi Primăria Râmnicului în legătura cu decizia care se va lua vizavi de aceste lucrări. În plus, contractorul va trebui să prezinte un grafic al lucrărilor, precum şi bugetul necesar, pentru a demonstra în acest fel că are capacitatea să ducă proiectul până la capăt. Termenul de executare a proiectului privind groapa de gunoi ecologică de la Feţeni este anul 2009. Deşi se înregistrează întârzieri în executarea proiectului, viceprimarul Monceanu este de părere că este suficient timp pentru finalizarea proiectului în termenul prevăzut iniţial.

Leave a Response