Un vechi client al puşcăriilor se întoarce după gratii
Alergie la libertate
Un vechi client al puşcăriilor se întoarce după gratii
Voinea Ş., în vârstă de 31 de ani, din comuna Copăceni – Vâlcea, un vechi „client” al poliţiştilor a fost trimis în judecată de procurorii vâlceni pentru comiterea altor furturi, deşi fusee condamnat de cinci ori înainte pentru acelaşi gen de fapte. Bărbatul s-a hotărât să sustragă bunuri din mai multe magazine situate în comuna Stroeşti. A spart astfel două magazine din satul Cireşu, forţând uşile de la intrare cu o bucată de fier pe care o luase de acasă. A pus bunurile furate într-o geantă de voiaj, iar după ce a închis uşile a ascuns bunurile în apropiere. Dintr-unul din magazine a furat şi un televizor color, pe care l-a transportat într-o faţă de masă. Pentru că bunurile luate erau grele Şude s-a hotărât să ascundă televizorul sub nişte salcâmi de pe marginea drumului, într-un şanţ. El şi-a continuat drumul spre casă cu geanta de voiaj în spate, iar a doua zi s-a întors la locul respectiv cu icicleta, pentru a recupera televizorul.
Tot în sarcina lui Voinea au fost reţinute şi alte furturi, comise de la magazinul AF Romanescu Georgeta din Rugetu-Slătioara şi un alt furt, dintr-o Dacie. Aceste obiecte au fost găsite la domiciliul său, în urma percheziţiei domiciliare efectuate. Ţinând seama de pericolul social al faptelor comise faţă de inculpat s-a luat măsura reţinerii acestuia de poliţia Horezu. Din extrasul fişei de cazier a reieşit că el se află în stare de recidivă, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru furt calificat în1994 şi eliberat cu un rest de pedeapsă de 350 de zile. De asemenea, a fost condamnat la 3,6 ani tot pentru furt calificat în1995 şi eliberat în 1997 cu un rest de pedeapsă de 586 de zile, la 5 ani închisoare tot pentru furt calificat, având un rest de pedeapsă de 768 zile, la 3,6 ani pentru furt, având un rest de pedeapsă de 540 zile şi la 4,6 ani pentru furt, având un rest de 596 zile. Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a dispus trimiterea lui Şude în judecată, în stare de arest preventiv.