Conservatorii, atacaţi de presa mânjită
Conservatorii, atacaţi de presa mânjită
COMUNICAT DE PRESĂ
Filiala Judeţeana Vâlcea a Partidului Conservator regretă faptul că o anumită publicaţie care consideră că deţine adevărul în toate domeniile vieţii economico-sociale şi politice nu cunoaşte faptul că, sub presiunea intrării în vigoare a Legii Antimigraţie, Partidul Conservator este formaţiunea politică pentru care au optat cei mai mulţi aleşi locali. Este cu atât mai regretabil că publicaţia cu pricina deţine şi o licenţa de sondare a opiniei publice iar modul în care sunt efectuate sondajele, la comandă, nu este un lucru necunoscut, mai ales atunci când publicistul este o persoană cunoscută pentru afinităţile sale faţă de Partidul Democrat şi un apărător înfocat al fostului lider Mircia Gutău. Reamintim cu acest prilej că un număr de 4 consilieri au părăsit Partidul Conservator cu următoarele destinaţii: 2 PNL şi doi independenţi zestrea de aleşi locali ai PC îmbogăţindu-se cu 3 primari, 2 viceprimari şi un important număr de consilieri.
• Biroul de presă