Accidentările răresc rândurile la CSM
Divizia B
Accidentările răresc rândurile la CSM
Adus în această vară în Zăvoi de la CFR Timişoara, fundaşul Daniel Bilia n-a avut deloc norocul de a juca vreun meci pentru CSM Rm. Vâlcea în Liga Secundă. Problemele medicale pe care le-a avut au făcut imposibilă folosirea sa de către antrenorii Costel Pană şi Dumitru Teleşpan. Suspect de hepatită, Bilia a făcut de câteva ori analize medicale, inclusiv la una dintre cele mai bune clinici din Capitală, însă oficialii echipei vâlcene nu au putut să-şi dea acceptul pentru ca jucătorul să continue la Vâlcea. În aceste condiţii, de comun acord, contractul între cele două părţi a fost reziliat, deşi Bilia bifase deja câteva meciuri la începutul sezonului pentru „satelitul” CSM-ului din Liga a IV-a. Un alt jucător de care CSM se va despărţi este Kalvin (foto). Acesta a avut parte de un ghinion imens. O stupidă accidentare l-a scos practic din circuit în acest tur de campionat. Jucătorul de culoare cu origini africane s-a operat recent de menisc la o clinică din Capitală şi va relua pregătirile abia în iarnă.