“Oamenii sunt cel mai greu de dresat”
Circarii sunt de părere că
„Oamenii sunt cel mai greu de dresat”
„Circus Columbia”, o trupă de circari din Bucureşti a oferit zilele acestea mai multe spectacole interesante pentru vâlceni. Cele mai gustate de public au fost dresajul de animale şi acrobaţiile. Cu toate acestea reprezentanţii circului spun că tot omul este cel mai greu de dresat. Până acum, trupa de la „Circus Columbia” a fost în turneu prin 10.000 de oraşe şi are în spate 30 de ani de spectacol. Gheorghe Chirilă, consilierul circului a ajuns cunoscut pentru acrobaţiile cu care ridică mulţimea în picioare de mai bine de 30 de ani de spectacol. Prima reprezentaţie a "căpitanului de vas al circului" s-a petrecut într-o capitală europeană – Oslo (Norvegia), în anul 1970. Capul trupei Creţu, Mitică Creţu, are 57 de ani şi 50 de ani de carieră. Recent câştigător al trofeului "Clovnul de Aur" la Monte Carlo, Mitică Creţu a debutat în lumea circului la Salonic (Grecia). Probabil debutul timpuriu al şefului de trupă a făcut ca şi membrii acesteia să aibă vârste dintre cele mai fragede. Cel mai tânăr membru al trupei are doar 17 ani. Alexandru Gabriel Turcescu a fost preluat de Circul Columbia de la clubul Dinamo Bucureşti, unde a făcut gimnastică de la vârsta de 6 ani, aşadar, un tânăr adolescent cu 11 ani de vechime în circ. Atracţiile circului sunt cele 53 de animale, spectacolul de acrobaţii şi jongleriile. Întrebat ce i-a ridicat cele mai multe probleme de când se află "la cârma" Circului Columbia, consilierul Gheorghe Chirilă a spus că "animalul care ridică cele mai grele probleme atunci când vine vorba de dresaj este omul, de la care, întotdeauna se speră mai mult decât oferă, întrucât se ştie că poate face imposibilul şi poate atinge infinitul, mai ales atunci când ridică o piramidă umană înaltă de 20-30 de metri sau când sfidează aerul, pe sub acoperişul circului!"