|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Spital la căminul de bătrâni din Ostroveni 

Spital la căminul de bătrâni din Ostroveni

 

În cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Râmnicului, care va avea loc în data de 28 septembrie, printre cele 28 de puncte aflate pe ordinea de zi, se va afla şi cel privitor la situaţia căminului de bătrâni din Ostroveni. După cum vă informam într-una dintre ediţiile trecute ale ziarului nostru, în precedenta şedinţă de CL, consilierii democraţi au votat împotriva transformării a trei dintre tronsoanele căminului de bătrâni în locuinţe sociale. Astfel, în şedinţa din data de 28 septembrie, viceprimarul liberal Constantin Monceanu va introduce din nou acest proiect, în speranţa că de această dată va fi aprobat de democraţi. Mai exact, este vorba de modificarea HCL nr.33 privind schimbarea destinaţiei căminului de bătrâni în locuinţe sociale. „Sperăm ca de această dată să avem o majoritate confortabilă. Am primit şi o solicitare de la o firmă din Braşov, care a cerut să concesioneze un tronson din acest cămin de bătrâni pentru amenajarea unui spital. Este vorba de transonul A”, a spus Monceanu în cadrul unei conferinţe de presă.

Leave a Response