|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Ministerul Apărării lucrează cu o firmă care a înşelat presa vâlceană 

Ministerul Apărării lucrează cu o firmă care a înşelat presa vâlceană

Ministerul Apărării  a început din 20 septembrie o campanie de informare, inclusiv prin publicitate media, pentru promovarea carierei militare şi creşterea gradului de atractivitate a profesiei de soldat şi gradat voluntar.
O primă etapă a campaniei are loc la nivel naţional, între 20 septembrie şi 20 octombrie, urmând ca, după 15 octombrie, să se desfăşoare cea de-a doua etapă atât în municipiul Bucureşti, cât şi în judeţele Argeş, Bistriţa-Năsăud, Brăila, Buzău, Constanţa, Cluj, Ilfov, Mureş, Prahova, Vrancea.
Campania publicitară constă în difuzarea de spoturi de televiziune şi radio, publicarea de machete de presă, afişarea a 20.000 de postere şi a 100 de panouri stradale.
Prin această campanie, Ministerul Apărării intenţionează să realizeze o bază de selecţie extinsă pentru corpul gradaţilor şi soldaţilor voluntari, astfel încât să fie ocupate circa 1.200 de posturi până la sfârşitul anului în curs şi aproximativ 5.000 în anul 2007, cea mai mare parte a acestora aparţinând Forţelor Terestre.
Ministerul Apărării a desfăşurat o licitaţie deschisă pentru achiziţia publică de servicii de publicitate (concepţie, creaţie, producţie şi difuzare), iar contractul a fost adjudecat, pe baza criteriului “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic”, firmei S.C. Ars Advertising SA, la preţul de 1.709.673,79 lei (inclusiv TVA). Caietul de sarcini al licitaţiei a fost cumpărat de 22 de firme, de la trei dintre acestea primindu-se oferte. Anunţul de atribuire a contractului a fost transmis spre publicare către R.A. „Monitorul Oficial” în 19 septembrie.
Dar se pare că  reprezentanţii ministerului nu cunosc istoricul acestei firme de publicitate. Cunosc oare domniile lor faptul că respectiva firma a reprezentat lanţul INTEREX, în relaţia cu mass media locală din mai multe judeţe, şi a uitat să mai achite contractele de publicitate? În Vâlcea, înainte de deschiderea oficială a magazinului INTEREX mai multe ziare din Vâlcea au făcut publicitate acestui eveniment în baza unui contract cu Ars Advertising SA. Firma de publicitate a încasat imediat de la beneficiarul publicităţii contravaloarea. Urma să-şi oprească comisionul şi să plătească contractele firmelor editoare de presă. Cu unele canale media au făcut acest lucru după foarte multe luni cu altele au uitat de tot să plătească. Dacă vor proceda aşa şi cu banii de la Ministerul Apărării presa centrală va lua o ţeapă imensă şi apoi se va întoarce împotriva celor care au încredinţat contractul acestor ţepari. Presimţim un nou scandal mediatic.

Traian Guminski

Leave a Response