|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Defrişări masive în toate localităţile judeţului 

Defrişări masive în toate localităţile

Zonele montane ale Vâlcii sunt în această perioadă preferatele hoţilor de lemn, în special datorită faptului că sezonul rece este pe aproape, astfel că toţi se înghesuie să-şi facă „provizii de lemn” cât mai ieftine cu putinţă. Inspectorii din cadrul Direcţiei Silvice, Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare, dar şi poliţiştii şi jandarmii sunt în alertă în această perioadă, deoarece într-o singură lună cantitatea de masă lemnoasă tăiată ilegal din pădurile Vâlcii a crescut de aproape opt ori faţă de perioada precedentă. Inspectorii silvici nu pot controla situaţia, deoarece numărul lor este foarte mic. Ei spun că staţiunile din zonele montane ale Vâlcii sunt în special vizate de cei care taie ilegal lemn.

Tăieri de lemn de două ori mai multe

În luna august inspectorii silvici au identificat 54 de metri cubi de lemn tăiat ilegal, în timp ce în luna septembrie cantitatea este de 411 metri cubi. Din păcate Inspectoratul şi Direcţia Silvică nu au suficient personal specializat pentru a acoperi toate zonele cu probleme din judeţ. Deşi au fost angajaţi alţi 17 inspectori şi ingineri silvici la ITRSV Vâlcea instituţia are în raza de acţiune mai multe judeţe, astfel că nu pot fi depistaţi toţi hoţii de lemne. În acest sens, personalul silvic se bazează foarte mult pe sprijinul poliţiştilor şi jandarmilor, împreună cu care se efectuează multe dintre acţiunile pe această linie. Personalul silvic se bazează şi acum pe ajutorul vecinilor celor care taie ilegal, care sesizează tăierile, de teamă să nu fie şi ei afectaţi.  

Proprietarii de păduri nu au voie să taie lemn fără contracte

La lipsa de personal de adaugă însă şi faptul că mulţi dintre proprietarii de păduri nu au încheiat încă contracte cu Direcţia Silvică, pentru administrarea şi paza pădurilor. „Proprietarii de păduri consideră ilogică interzicerea defrişărilor propriei păduri şi nu pot concepe faptul că nu au voie să taie şi să vândă lemne din avutul lor fără a face în prealabil o cerere în acest sens. Paralel cu creşterea numărului de tăieri ilegale am reuşit să derulăm şi procesul de preluare an pădurilor – administrare şi pază de către ocoalele silvice autorizate, astfel că nici vânzarea lemnelor nu se va mai putea face decât după încheierea acestor contracte.” – a precizat Gheorghe Jianu, de la ITSRV. Reprezentanţii ITRSV nu mai aprobă însă tăieri de lemn din suprafeţele de pădure pentru care nu s-au încheiat contracte cu ocoalele silvice autorizate, aşa cum prevede legea.

Controale sistematice organizate de poliţişti şi jandarmi

În ultima perioadă poliţiştii şi jandarmii au organizat controale periodice cu privire la tăierile ilegale de lemn din judeţ. Se aplică zeci de amenzi, dar hoţii sunt greu de prins în flagrant. În general cei care taie lemn ilegal sunt opriţi în trafic atunci când îl transportă şi sunt amendaţi. După aceea însă este foarte greu de stabilit de unde este furat lemnul. Ultima acţiune pe această linie a fost organizată de jandarmii vâlceni la Brezoi şi pe Valea Lotrului. Patrula Jandarmeriei l-a surprins în zona drumului forestier Valea lui Stan, pe numitul Ianoşi Klaus, din Brezoi, care transporta 4,12 metri cubi de material lemnos –fag, în valoare de 1697,4 le noi, fără a avea acte. De asemenea, arborii nu erau marcaţi. „Bărbatul a declarat că, în jurul orei 7.30 dimineaţa plecase cu autoutilitara TV proprietate personală la aproximativ doi kilometri d casă, de unde tăiase doi arbori – de la  Cantonul Valea lui Stan. Lemnul a fost  ridicat de jandarmi în vederea confiscării şi predat lucrătorilor Ocolului Silvic Brezoi, iar bărbatul din Brezoi este cercetat în continuare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi tăiere ilegală de arbori.” – a precizat căpitanul Cristian Turcu, de la Jandarmeria Vâlcea. Poliţiştii vâlceni au demarat şi ei acţiuni sub deviza „Protejaţi aurul verde” şi l-aui depistat la Mădulari pe Ilie Hăloiu, din localitate, care timp arbori nemarcaţi din pădurea unei rude. Poliţiştii au confiscat şi ei în aceste zile zeci de metri cubi de lemn tăiat ilegal în ultimele zile. Astfel, în urma unei acţiuni organizate la Prundeni, Orleşti şi Scundu au fost depistaţi trei conducători auto care transportau material lemnos cu avize de însoţire care avea termenul de valabilitate expirat. Astfel, Nicolae Furcaru, din din Horezu transporta cu autoutilitara VL 05 FRA 5,4 metri steri de lemn de foc, Lucian Nicu Achim, din Tălmaciu – Sibiu avea într-un Aro cu numărul  AG.07.XYE 2,97 de metri steri de lemn pentru foc, iar Nicolae Dură, din Horezu transporta cu maşina personală Aro, înmatriculată cu numărul VL.04 YFD 2,97 de metri steri de lemn de foc. Toţi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte 1000 de lei noi fiecare, iar lemnul le-a fost confiscat. Si predat Ocolului Silvic Drăgăşani.  În aceeaşi zonă au fost depistaţi alţi trei bărbaţi, Daniel Pătru, din Bujoreni, Gelu Mitriţă, din Vădăstriţa, judeţul Olt şi Vasile Linguraru, din Brezoi. Primul transporta 1,4 metri steri de lemn de foc cu Dacia, cel de-al doilea avea în Aro 1,7 metri steri fără aviz de însoţire a mărfii, iar cel de-al treilea a transportat cu un T.V. cantitatea de 4 metri steri, având avizul de însoţire expirat. Şi în acest caz şoferii au fost amendaţi cu câte 1000 de lei noi fiecare, iar lemnul a ajuns la Ocolul Silvic Drăgăşani.

La  Titeşti şi Perişani, în nordul judeţului Vâlcea a fost depistat un alt vâlcean care transporta lemn de foc, respectiv Nicolae Dîrleci, din comuna Albeşti, judeţul Argeş. Acesta tăiase mai mulţi arbori nemarcaţi, aflaţi pe proprietatea lui Ionel Tîmplaru. Bărbatul s-a ales cu dosar penal conform Ordonanţei de Guvern 96/98.

În urma unui control efectuat de jandarmi la Roşiile, în zona de sud a judeţului a fost depistat un alt localnic care tăiase lemn ilegal din punctul Şasa-Bălăcel, din Pădurea Balaciu. Bărbatul transporta cei patru arbori tăiaţi din pădure cu un tractor atunci când a fost oprit de jandarmi. Urma ca lemnul să fie vândut unui localnic pentru 550 de lei noi, dar « transportul » a fost opriţi de jandarmi. Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat şi tăiere ilegală de arbori.

Leave a Response