|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Scandal naţional la “Şcoala cu Ceas” 

Părintele-subprefect Radu Renga a provocat

 

Scandal naţional la „Şcoala cu Ceas”

 

Premieră în învăţământul românesc. La o şcoală generală din Râmnicu Vâlcea a fost organizat un referendum prin care elevii şi profesorii pot alege orarul după care vor funcţiona clasele a IV-a şi a VIII-a

 

Mare scandal mare la Şcoala Generală „Take Ionescu” (Şcoala cu Ceas) din Râmnicu Vâlcea. După o serie de reclamaţii din partea părinţilor sosite pe adresa Inspectoratului Şcolar dar şi a Prefecturii Vâlcea şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării, prefectul Anuţa Handolescu a intervenit în aplanarea unui conflict între profesori, părinţi şi elevi. Mărul discordiei: mai mulţi părinţi protestează împotriva unei decizii a conducerii şcolii, de mutare a cursurilor claselor I-IV dimineaţa şi a celor de a VIII-a după-masa. Părinţii elevilor de clasa a VIII-a au acuzat demnitari aflaţi la conducerea judeţului că au intervenit la Inspectoratul Şcolar pentru ca odraslele lor din clasa a IV-a să înveţe dimineaţa.

Pentru dezamorsarea conflictului, în prezenţa prefectului Anuţa Handolescu şi a şefului Inspectoratului Şcolar Vâlcea, Mihai Moldoveanu, elevii şi profesorii au răspuns unui chestionar, în mod secret, pentru a decide dacă dimineaţa vor învăţa clasele a IV-a sau a VIII-a. Rezultatele votului au avut doar un rol consultativ, decizia finală urmând a fi luată de Consiliul Cadrelor Didactice şi Comitetul de Părinţi. „Acest chestionar este o imagine a ceea ce vor părinţii. Cutuma este ca doar clasele a VIII-a să înveţe dimineaţa. Ministrul Educaţiei şi Cercetării mi-a dat delegare de competenţă să mă ocup de acest caz. Mi-a spus: ori trimit acolo un control, ori te ocupi de problemă. Şi aşa mi i-am pus în cap pe toţi. Sper să se termine cu bine toată această poveste”, ne-a declarat la sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Anuţa Handolescu.

Miza adevărată a scandalului

În fapt după ce am analizat atent problema şi am discutat cu părinţi şi elevi din toţi anii de studiu de la această adevărată „ şcoală cu vedete” am dezlegat misterul. La mijloc este vorba despre o mulţime de interese personale. Mulţi elevi provin din familii influente în oraş. Familii cu relaţii. Pentru politicieni a devenit o modă să aibă copii aici. Actualul viceprimar Monceanu a avut şi el fetele la această şcoală deşi lângă domiciliul său se aflau mai multe şcoli. Înscrierile se fac de multe ori cu un an înainte pentru clasa întâi. Se trag fel de fel de sfori. Şcoala este foarte bine dotată pentru că a beneficiat şi de fonduri venite pe cale oficială dar şi de contribuţia substanţială a unor societăţi puternice ai căror patroni au avut copii elevi aici. Şi unii îi mai au. Acum unii dintre influenţi acare au copii în clasa a a patra vor ca aceştia să înveţe dimineaţa nu după amiaza. Cum de altfel pare şi normal ca un copil de 10-11 ani să aibă cursuri de dimineaţă pentru că are nevoie de 1-2 ore de somn în jurul amiezii şi apoi de timp pentru a-şi face lecţiile. La şcoala cu Ceas funcţionează însă o regulă de mai mulţi ani. Aceea ca elevii din clasa a opta să înveţe dimineaţă. O regulă care-i avantajează în fapt nu numai pe aceşti elevi dar şi pe unii profesori. Pe cei care obţin bani buni din meditaţii. Iar meditaţiile se fac în special după amiaza. Şi sunt mai multe la elevii care se pregătesc pentru examenul de capacitate. Iar ora de meditaţie este plătită mai bine pentru un elev de a opta decât pentru unul mai mic. Lăsând deoparte că elevii de a patra fac meditaţii doar cu învăţătoarea şi eventual la o limbă străină în timp ce cei din a opta fac la mai multe materii. Pentru unele cadre didactice este foarte important să ai catedră în buricul Râmnicului. Problema aglomeraţiei de la această şcoală putea fi rezolvată la alt mod care bineînţeles nu convine profesorilor de aici. La Take Ionescu trebuie micşorate numărul de clase. Dealtfel şcoala se află într-o zonă nu foarte aglomerată de imobile şi la ea în mod direct nu sunt arondate familii numeroase care au elevi. Majoritatea elevilor au domiciliul mult mai aproape de alte şcoli generale. Numărul claselor poate fi diminuată şi calculat în aşa fel încât să existe săli pentru toţi anii pentru a se învăţa dimineaţă. Eventual să mai rămână pentru după amiaza clasele a VI şi a VII-a. Nu credem însă că actualul Inspector general va lua o astfel de măsură. E prea slab şi prea influenţabil iar profesorii de aici au relaţii, bani şi sunt sprijiniţi şi de clasa politică locală şi de patroni care agreează ideea unei şcoli pentru „VIP-uri”

„Ziarul de Vâlcea“ va eradica evaziunea fiscală din „Take Ionescu”

Până una alta ne-am decis să sprijinim fiscul. Vom solicita conducerii şcolii listă nominală cu toate cadrele didactice. Apoi vom solicita Administraţiei Financiare să ne comunice câte din aceste cadre didactice sunt înregistrate ca plătind impozite pentru veniturile obţinute din meditaţii. Noi credem că nici unul. Deşi meditaţii, atenţie pe sume mari, fac aproape toţi. Am scris de mai multe ori pe acest subiect. Care afectează grav comunităţile. Bugetul fiecărei localităţi este afectat de evaziunea fiscală iar cadrele didactice formează un segment care practică în masă evaziunea. În Vâlcea anul trecut erau declaraţi doar 17 profesori ca făcând meditaţii. O absurditate pentru că doar un singur colegiu are mai mulţi. Trebuie să începem de undeva lupta împotriva acestui fenomen şi acum, dacă tot e scandal la Take Ionescu vom începe de aici. Vom demonstra apoi cu declaraţii şi fotografii cum obţin unii profesori venituri nedeclarate. Nu suntem împotriva meditaţiilor deşi unii profesori le-au transformat în industrie şi neglijează voit nivelul de pregătire al elevilor pentru a-i duce apoi la meditaţie. Nici un cadru didactic profesionist nu ar accepta să facă meditaţii contracost cu elevii cărora le predă la clasă. Dar la noi nu mai există ruşine, etică şi bun simţ. Şi nici legalitate. Pentru a nu fi consideraţi însă partizani ai mutării claselor de a opta la ore de după amiază publicăm în continuare scrisoarea primită pe mail de la mama unui elev de clasa a opta de la această şcoală.

 

O scrisoare pătimaşă

În mod sigur se ştie deja din presa ce s-a întâmplat la Şcoala Generală Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea, aşa că am să rezum totul, numai în câteva cuvinte:

De mulţi ani, chiar inainte de 1990, la “Şcoala cu Ceas” clasele a IV-a au învăţat de după-masă ca să poată să înveţe de dimineaţă clasele a VIII-a. S-a hotărât acest lucru, de comun acord cu părinţii,  ca să poata fi ajutaţi elevii din anul terminal, să-şi pregătească mai bine examenul de capacitate. Şi astfel, pentru binele copiilor, s-a format un fel de tradiţie a şcolii, de care ştia toată lumea, până anul acesta, când în clasa a IV-a a intrat fata subprefectului Renga şi când la incitarea a două învăţătoare: Popescu şi Grigorescu, Inspectoratul Şcolar a hotărât să înveţe clasele a IV-a de dimineaţa, cu toate că în Consiliul Profesoral al şcolii s-a votat cu mare majoritate pentru păstrarea tradiţiei. Domnii profesori, chiar dacă, acest program îi face să vină şi dimineaţa şi după-masă la şcoală, s-au gândit în primul rând la binele copiilor şi au votat în consecinţă. Dar ce folos, subprefectul dispune, inspectoratul emite o dispoziţie şi directorul o pune în aplicare. Şi de aici tot ce a urmat… Şi totul în numele unei legi: LEGEA nr.84/1995 Legea învăţământului – care în art.20 stipulează ca “învăţământul primar se organizează şi funcţionează, de regulă, cu program de dimineaţa”, dar nu în mod obligatoriu, iar această lege este de fapt în vigoare din 1995 şi nu de anul acesta. Nu mă doare faptul că subprefectul Renga şi-a folosit puterea politica în interesul bunului plac sau că inspectorul general Moldoveanu şi directorul şcolii Burdoază şi-au apărat scaunul, mă doare sufletul de trădarea “învăţătoarei” Grigorescu Luminiţa, “învăţătoarea” care le-a pus creionul în mână şi copiilor din cl. a VIII-a. Am pus între ghilimele cuvântul învăţătoare, pentru că această femeie numai învăţătoare nu se poate numi. Învăţătoare este sinonim cu bunătate, cinste, onoare şi în primul rând dragoste faţă de copii, câte compuneri nu au făcut copiii cu gândul la această învăţătoare, care în prezent s-a schimbat din zână bună în vrăjitoarea cea rea, care le bântuie nopţile şi le-a transformat zilele în coşmar.

Şi eu, când copilul meu mă întreabă “de ce se poartă aşa învăţătoarea cu noi, de ce nu ne mai lasă să învăţăm de dimineaţă la şcoală, aşa cum a fost până acum?” eu ce să-i spun, că puţin îi pasă de ei, că pentru dânsa contează numai meditaţiile pe care le face cu cei de a IV-a după-masă, pentru că nici o clipă nu se gândeşte că şi ei vor ajunge în cl. a VIII-a, dânsei să-i fie bine. Şi atunci atâţia ani în care am încercat să-mi educ copilul în cultul dreptăţii, cinstei şi omeniei, se duc pe apa sâmbetei şi ne mai mirăm că generaţiile tinere sunt cum sunt, dacă cel mai important educator din viaţa lor îi învaţă să mintă, să înşele şi să conteze în viaţă numai interesul propriu.

Într-un fel sau altul lucrurile se vor lămuri; şi dacă vor învaţa de dimineaţa şi dacă se vor chinui de după-masă, copiii, cu ajutorul părinţilor şi al adevăraţilor dascali, care le-au fost profesorii din şcoală, sigur vor lua examenul de capacitate cu note mari, vor uita cu timpul disputele, dar durerea şi dezgustul din suflet nu le-o va putea şterge nimeni, pentru ei, e mai bine să nu-şi amintească că au avut o asemenea învăţătoare… să uite că la noi e ţara tuturor posibilităţilor. Octavian Herţa /  Traian Guminski

Leave a Response