Misiune kamikaze pentru PC Vâlcea?
Misiune kamikaze pentru PC Vâlcea?
Cred că sunt în asentimentul tuturor atunci când spun că ceea ce s-a întâmplat sâmbătă la sala mare a Consiliului Judeţean Vâlcea a reprezentat o transpunere previzibilă a strategiei organizaţiei judeţene a Partidului Conservator. Conferinţa Judeţeană de alegeri s-a consumat fără evenimente neprevăzute; dacă cineva se aştepta că vor apărea surprize, a avut o mare deziluzie. Presa vâlceană era la curent cu modul în care vor decurge „ostilităţile”: se ştia că singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei era Dumitru Buşe, lista celorlalţi membri din conducerea organizaţiei era bătută în cuie iar procentul de 20% pe care organizaţia îl ţinteşte pentru alegerile locale din 2008 fusese anunţat cu multe luni înainte. Practic, fără a greşi prea mult, cronica acestui eveniment putea fi scrisă fără greutate înaintea consumării sale.
Cel mai important lucru care s-a petrecut sâmbătă a fost, în opinia sa, asumarea – aş putea spune în premieră absolută pentru politica vâlceană, a unui target electoral ameţitor pentru un partid ca PC. Rezervându-şi dreptul de a-şi alcătui echipa cu care va merge în alegerile locale care vor avea loc peste doi ani, Dumitru Buşe s-a obligat şi i-a obligat pe toţi cei care urmau să primească votul delegaţilor prezenţi la conferinţă, să demisioneze în dimineaţa imediat următoare alegerilor, în cazul în care procentul de 20% nu va fi realizat. Gestul a fost catalogat de mulţi ca fiind unul kamikaze, fără nici o legătură cu realitatea. Gândindu-ne la faptul că în acest moment Partidul Conservator este cotat cu circa 5% în mai toate sondajele de opinie, pare imposibil ca o organizaţie judeţeană cum este cea din Vâlcea să poată obţine în 2008 un scor de patru ori mai mare. Chiar şi ţinând seama de faptul că acest partid deţine la Vâlcea funcţia de preşedinte de Consiliu Judeţean precum şi 117 posturi de aleşi locali, tot pare un vis frumos această ţintă electorală. Oricum ar părea acest target, este de reţinut modul în care noua conducere a organizaţiei îşi asumă un eventual eşec: prin demisie.
În ceea ce-l priveşte pe Dumitru Buşe, există voci care au criticat modul în care a fost reales sâmbătă preşedinte al organizaţiei. Unanimitatea de voturi aminteşte cu siguranţă de vremuri în care tovarăşul mult-iubit era votat de 101% dintre delegaţii prezenţi la congres. Una peste alta, conservatorii vâlceni s-au înhămat la o muncă grea, pe care deocamdată nici ei nu ştiu exact cum o vor duce la capăt. În memoria colectivă a rămas cu siguranţă doar acel procent măreţ de 20% care trebuie dobândit în 2008. Atunci vom asista ori la un mare eşec, ori la un succes răsunător.
Octavian HERŢA