|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Cafea europeană cu parfum de gunoi menajer 

Cafea europeană cu parfum de gunoi menajer

Nici că putea fi găsit un moment mai bun pentru serbarea „Zilelor Verzi” decât această perioadă, în care Vâlcea se confruntă cu o mare problemă, compusă din mai multe probleme mai mici. Este vorba despre modul în care sunt administrate deşeurile în judeţul nostru, cu predilecţie în municipiul Râmnicu Vâlcea. De parcă nu ne-ar fi ajuns toate gunoaiele care ne cotropesc din toate direcţiile, ne-am trezit pe cap şi cu incompetenţa unor funcţionari publici, lăcomia unor firme care nu vor decât să-şi umfle conturile din bancă precum şi cu o anemică lipsă de reacţie din partea autorităţilor.

Dar să le luăm pe rând. În ultimele săptămâni, presa locală dar şi cea centrală au relatat pe larg despre scandalul gropii ecologice de la Feţeni care, alături de cel cu alimentarea cu apă de la Goranu, se înscriu în galeria marilor tunuri date în istoria recentă a acestui judeţ. Pe scurt, o firmă italiană Monticava Trade a câştigat în urmă cu doi ani licitaţia pentru construirea unei gropi de gunoi ecologice în cartierul Feţeni al municipiului Râmnicu Vâlcea. Bani mulţi (circa 11 milioane de euro), aparenţă de competenţă, poze de grup, Uniunea Europeană bla bla bla… De atunci, nimeni nu s-a mai interesat de evoluţia lucrărilor; Primăria Râmnicului s-a spălat pe mâini, considerând că este treaba Uniunii Europene (de unde atâta convingere, ţinând cont că Râmnicul era principalul beneficiar al acestei investiţii), italienii au săpat şi ei nişte gropi p-acolo, ca să vadă lumea că ceva-ceva tot mişcă şi cam atât. Între timp, în conturile constructorilor au intrat vreo 500.000 euro, reprezentând decontări pentru procentul de 10% executat din lucrare. Una peste alta, Râmnicul s-a trezit în situaţia de a nu avea o groapă de gunoi ecologică, de a pierde o grămadă de bani nerambursabili, de a plăti peste un milion de euro TVA şi de a se folosi cine ştie pentru cât timp de groapa de la Râureni, care ar cam trebui închisă în această perioadă întrucât nu corespunde deloc normelor Uniunii Europene. Un alt scandal care a ţinut prima pagină a presei vâlcene în ultima perioadă este cel al salubrizării Râmnicului. După cum se ştie, în anul 2005 firma omului de afaceri Gabriel Florescu, SC Urban SA a câştigat licitaţia privind salubrizarea municipiului. Toate bune şi frumoase până când patronul Rosal Grup, Silviu Prigoană a contestat în instanţă legalitatea modului în care a fost acordat punctajul de către comisia de licitaţie. Ei bine, în urmă cu două săptămâni, Curtea de Apel Piteşti a dat câştig de caz firmei Rosal, graţie şi absenţei dubioase de la proces a şefului juriştilor din Primăria Râmnicului, Nicolae Mesea. Hotărârea Curţii de Apel Piteşti este una definitivă şi irevocabilă; potrivit acestui act, Urban pierde dreptul de a mai executa contractul în continuare iar Rosal Grup se vede în situaţia de a beneficia de un contract extrem de avantajos. Aşadar, cu doar două luni înainte de aderare, Râmnicu Vâlcea este varză la capitolul mediu. Oricât ne-ar place nouă să credem că avem unul dintre cele mai curate oraşe din România, mirosul de gunoi începe să se insinueze din ce în ce mai mult în această zonă. Şi nu este decât începutul…

Octavian HERŢA

 

Leave a Response