ŞTIRI ÔÇô fotbal
Liga a II-a
Murineanu nu mai vrea la CSM
Având prestaţii din ce în ce mai modeste, mijlocaşul ofensiv Ionuţ Murineanu a surprins recent pe toată lumea plecând de la CSM. „Nu a respectat programul stabilit după meciul cu Rapid. A venit şi mi-a comunicat că nu vrea să mai intre în cantonament alături de ceilalţi jucători. Nu o să ajungem acum să ne rugăm de el să vină înapoi la echipă. Dacă se va întoarce se va alege şi cu amenda de rigoare din partea conducerii, conform Regulamentului de Ordine Interioară a clubului” – a spus antrenorul Costel Pană. Misterul este foarte mare pentru că Murineanu n-a evoluat contra echipei Dacia Mioveni, chiar gruparea la care ar putea ajunge dacă despărţirea de CSM se va face pe cale amiabilă.
Liga a III-a
Oltchim primeşte vizitatori de la Sovata
Săptămâna aceasta, mai exact vineri 3 noiembrie, la Rm. Vâlcea se va disputa meciul de fotbal dintre Oltchim şi Lacul Ursu Mobila Sovata, o grupare modestă ce ar putea fi depăşită la scor. Vâlcenii au mare nevoie de victorie pentru a şterge cât mai repede din memoria suporterilor evoluţiile oscilante din ultimul timp.
Liga a IV-a
Alegerile de la AJF înteţesc indisciplina
Faptul că la începutul lunii decembrie vor avea loc alegeri pentru şefia Asociaţiei Judeţene de Fotbal Vâlcea tensionează atmosfera din campionatul de elită al fotbalului judeţean. Astfel, în Liga a IV-a tot mai mulţi delegaţi de echipe fac scandaluri la meciuri sperând ca sancţiunile luate împotriva lor să fie blânde. Sub motivaţia „dacă nu mă iartă, nu-i votez!”, o serie de indivizi ce speră în înlocuirea actualei conduceri a AJF au început să întindă coarda la maximum. Din păcate, pe post de victime au picat arbitrii vâlceni.
Liga a V-a
Zorile Scundu, un lider surpriză
Dintre toate echipele clasate pe primul loc în cele patru serii ale Ligii a V-a (Divizia Onoare), una singură surprinde foarte tare, cu atât mai mult cu cât se află deasupra unor grupări care au declarat adesea că au ca obiectiv promovarea. Surprinzătoarea lideră este echipa Zorile Scundu, formaţie de a cărei susţinere financiară s-au ocupat până acum autorităţile locale, în frunte cu primarul Dumitru Blejan, dar care, în urma rezultatelor bune, ar putea beneficia de aportul unui sponsor generos.