|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Recuperarea creanţelor bugetare, prioritate a Finanţelor Publice 

La 31 octombrie a.c., în judeţul Vâlcea se înregistrează evoluţii pozitive ale veniturilor bugetului general consolidat

Recuperarea creanţelor bugetare, prioritate a Finanţelor Publice

În acest an, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a intensificat acţiunile de îndrumare şi impulsionare a activităţii unităţilor fiscale teritoriale în scopul recuperării creanţelor bugetare cu prioritate de la debitori, insistând pentru:

– emiterea şi comunicarea în termenul legal către debitorii datornici a înştiinţărilor de plată şi a somaţiilor;

– emiterea şi comunicarea masivă, către bănci a adreselor de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor din conturile bancare ale debitorilor, precum şi a adreselor de înfiinţare a popririi pe veniturile debitorilor (la terţi);

– aplicarea sechestrelor asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorilor, precum şi declanşarea ori continuarea procedurii de valorificare la licitaţie a bunurilor respective;

– identificarea tuturor contribuabililor care îndeplinesc condiţiile legale pentru iniţierea acţiunilor de deschidere a procedurilor de reorganizare judiciară şi faliment, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 64/1995, republicată cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, DGFP Vâlcea, ca operator autorizat al Ministerului Finanţelor Publice, a intensificat activitatea de înscriere a creanţelor bugetului de stat pentru care s-au emis titluri executorii, la Arhiva Electronică a Garanţii Reale Mobiliare, având ca scop realizarea publicităţii, stabilirea ordinii de preferinţă faţă de ceilalţi creditori cu garanţii reale mobiliare, precum şi accelerarea colectării creanţelor bugetului de stat.

Venituri mai mari cu 29,9% faţă perioada similară din 2005

Veniturile bugetului general consolidat în judeţul Vâlcea, la 31 octombrie 2006, erau de 438,97 mil.lei, cu 29,9% mai mult faţă perioada similară a anului precedent. Prin intensificarea întregii activităţii a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea, prin aplicarea fermă a prevederilor Codului de Procedură Fiscală, în acest an, comportamentul fiscal al contribuabililor vâlceni s-a îmbunătăţit substanţial fapt argumentat de sporirea gradului de încasări prin plata voluntară la peste 86% din venituri, creşterea faţă de anul anterior fiind de 4,2%. Aplicarea riguroasă a modalităţilor de executare silită la contribuabilii persoane juridice şi persoane fizice au avut ca rezultat încasarea a 59,4 mil.lei, ceea ce reprezintă 13,8% din totalul veniturilor. Pe componente ale bugetului general consolidat, creşteri semnificative ale veniturilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut au fost consemnate la: bugetul de stat cu 80,5 mil.lei; bugetul asigurărilor de sănătate cu 6 mil.lei şi la bugetul asigurărilor sociale cu 15,6 mil.lei. Faţă de programul estimativ de încasări pentru perioada 1 ianuarie – 31 octombrie a.c. transmis de Ministerul Finanţelor Publice, încasările la bugetul general consolidat, în judeţul Vâlcea, au fost mai mari cu 28,4 mil.lei. Demn de reţinut este faptul că programul de încasare a veniturilor la bugetul de stat au fost depăşite în condiţiile în care Finanţele Publice vâlcene au restituit în acest an contribuabililor TVA şi accize în sumă de 34,8 mil.lei.

Rău-platnicii vor fi descurajaţi prin toate mijloacele legale

„O măsură de descurajare a contribuabililor care nu îşi achită la termen impozitele, taxele şi contribuţiile la buget o reprezintă şi publicarea trimestrială a celor care înregistrează restanţe pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Astfel, pentru debite restante la 30 septembrie a.c., DGFP Vâlcea a publicat 2.258 contribuabili mici şi mijlocii cu datorii totale de 36.900 mii lei. Vom urmări, în continuare, activitatea contribuabililor rău-platnici şi vom aplica ferm măsurile de executare silită legale pentru recuperarea datoriilor la bugetul statului de la operatorii economici, astfel încât Bugetul de stat să fie alimentat la termenele şi în cuantumurile stabilite prin legislaţia în vigoare” – a declarat ec. Gheorghe Gogîrnoiu, director executiv al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea.

Leave a Response