|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

ŞTIRI ÔÇô fotbal 

ŞTIRI – fotbal

 

 

Liga a II-a

Un succes cu Poli II pentru o vacanţă liniştită

Echipa antrenată de Costel Pană a reuşit un parcurs foarte bun în ultimele etape, scutindu-ne de sincopele surprinzătoare cu care începuseră cei de la CSM într-o vreme. A fost victorie pe teren propriu cu ex-liderul, apoi victorie la o contracandidată pentru evitarea retrogradării, iar acum, cu Poli II Timişoara, este nevoie de un nou succes pentru a ne consolida un loc la mijlocul clasamentului, departe de tumultoasa zonă a poziţiilor ce duc spre Liga a III-a. Pentru meciul programat să se dispute sâmbătă în Zăvoi, antrenorul Costel Pană dispune, în premieră, de întreg efectivul valid, astfel că se aşteaptă o prestaţie care să-i încânte pe suporterii tot mai puţini din tribune.

Liga a III-a

Vedetele au intrat în dizgraţia conducerii

Eşecul de pe teren propriu din meciul cu Lacul Ursu Mobila Sovata n-a rămas fără urmări. Voit sau nu, antrenorul principal Costel Gaiţă se pare că a făcut un memoriu suficient pentru ca preşedintele Mihai Diculoiu să ia decizia de a-i îndepărta din lot pe trei dintre cei mai experimentaţi jucători. Este vorba de Adi Glăvan, Tică Negrescu şi Iulian Roşoagă. Aceştia vor pleca cel mai probabil în iarnă de la FC Oltchim, dar înaintea lor a fost deja demis secundul Marian Deaconescu. Atitudinea exigentă a preşedintelui de la FC Oltchim este greu de înţeles şi de acceptat de către suporteri şi de către apropiaţii echipei atât timp cât această grupare nu poate promova, iar despre neîndeplinirea unui obiectiv (altul decât evitarea retrogradării) nici nu poate fi vorba. Chiar ideea că prin evoluţiile lor modeste şi prin rezultatele oscilante jucătorii ar prejudicia imaginea clubului nu poate fi luată în serios. Păi, dacă o înfrângere e ruşinoasă, ce să mai vorbim de concesionarea (vânzarea?) locului din Divizia B, decizie pentru care, deocamdată, nimeni n-a fost sancţionat!

Liga a IV-a

Încep meciurile grele pentru lider

După ce a înregistrat primul eşec din actuala ediţie de campionat la finele săptămânii trecute, liderul Sportul Rm. Vâlcea priveşte cu teamă spre ultimele etape din tur. Au pierdut la Minerul Berbeşti, dar urmează partida cu FC Vartex Rm. Vâlcea, o echipă care a uitat demult gustul amar al eşecurilor. Avantajul teoretic al liderului ar fi acela că meciul are loc la Bărbăteşti, dar după acest joc urmează miercuri o dificilă deplasare la singura echipă din campionat neînvinsă până-n prezent, Electra Rm. Vâlcea. Ultimele două runde sunt şi mai aprige, pentru că vor întâlni pe teren propriu pe Flacăra Rm. Vâlcea, apoi în deplasare pe cel mai periculos adversar, CSM II Rm. Vâlcea.

Leave a Response