Facerea de bine
Când n-ai de lucru, îţi faci, zice o „vorbă” românească, sau „de ce să te legi la cap, dacă nu te doare?” Aşa a păţit amicul meu Gioni Mache, care a încercat să administreze o „doză” de sfaturi unui alt amic, spre a-l îndrepta pe drumul cel drept şi s-a ales tocmai cu… ruşinea. Nimic de zis şi acesta a fost cam obraznic, spunând adevărul, dar cum adevărul în aceste vremuri de… pripas supără, aşa îi trebuie amicului meu! De ce nu şi-a pus zăbala? De ce n-a aprofundat psihologia, ca să poată să-şi „citească” prietenii?
– E periculos drumul acesta, prietene! Parcă îl aud pe Gioni Mache, lamentându-se Nu vezi câte obstacole sunt? La fiecare pas… – Nu-mi pasă! Eu am plecat pe drumul acesta şi pe el voi merge, cu orice risc… – Dar este un drum, care îţi este străin, prietene! Iar perimetrul prin care trece este populat cu foarte multe hiene. – Şi ce dacă? – Te vor ataca la primul pas greşit… – M-au atacat ei şi pe alte drumuri şi am ajuns la cap… – Ai ajuns pe dracu! – De ce spui asta? – Pentru că îmi amintesc bine de perioada când ai administrat o vreme norocul… – Şi ce, nu a fost bine? Eu am câştigat destul de mult atunci… – De-aia ai „tras” atâta şi te-ai îmbolnăvit chiar, suportând o tăietură… – Şi ce dacă? A fost şi asta a mea! Nu face parte tot din viaţa mea? – Ba da, dar de ce să nu fi şi tu fericit o dată? De ce să trăieşti tot timpul în stres? – E stresul meu!– Treaba ta! Şi Gioni Mache şi-a lăsat amicul să-şi consume clipele de „cugetări” în care cădea foarte des, de când s-a „rătăcit” pe drumul cu pricina. Toamna şi ea începuse să se strâmbe la ferestre, cu oarece indiferenţă şi-l cuprinse cu răcoarea sa cât să-l zgâlţâie puţin. „Ei şi?” şi-o fi zis amicul. Pentru că a doua zi şi-a „umflat muşchii” şi s-a avântat pe drumul fără cifre, mânat din spate de hienele care au şi apărut. Cu vânt la pupa, dar şi cu aplaudaci pe de-alături, drumul a fost „cucerit” la început chiar glorios, în parte, dar dintr-odată norii toamnei s-au năpustit asupra lui şi, învăluindu-l, l-au prăvălit…
Degeaba şi-a căutat ajutor l-a aplaudaci. Aceştia îşi găsiseră alt îndrăgostit de aplauze… Iar hienele, ca hienele… Vinovat de toate a fost găsit amicul meu Gioni Mache, care, vezi, doamne, şi-a lăsat prietenul să se avânte pe drumul interzis. Şi cu ruşinea, că i-a spus în faţă adevărul… deh, facerea de bine.
George Achim
