|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

FISCUL VâLCEAN A îNAINTAT 25 cazuri Instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor 

În acest an, pentru prejudicii de 3 mil. lei create bugetului general consolidat,

FISCUL VÂLCEAN A ÎNAINTAT 25 cazuri Instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor

la 31 octombrie a.c., veniturile stabilite suplimentar de DGFP Vâlcea pentru bugetul general consolidat erau de 31 milioane de lei

În scopul depistării fenomenelor de evaziune fiscală, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Vâlcea a acţionat pentru îndeplinirea în bune condiţii şi la timp a sarcinilor care decurg din obiectivele strategice stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, urmărind: creşterea gradului de conformare voluntară a operatorilor economici; realizarea veniturilor bugetului general consolidat şi reducerea arieratelor; reducerea şi sancţionarea comportamentului evazionist; întărirea disciplinei financiar-fiscale şi contabile.
În acest an, până la 31 octombrie a.c., inspecţiile fiscale au avut ca obiective principale verificarea: modului în care sunt aplicate reglementările legale privind calcularea, evidenţierea în cuantumurile şi la termenele stabilite de lege, a impozitelor, taxelor şi a altor obligaţii fiscale faţă de bugetul general consolidat; realităţii şi legalităţii sumelor negative din deconturile de taxa pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.
Ca urmare a inspecţiilor fiscale, în acest an, veniturile stabilite suplimentar de Finanţele Publice vâlcene pentru bugetul general consolidat, la 31 octombrie, erau de 31 milioane de lei. Suma este formată din: 9 mil. lei – diferenţe de impozite, taxe, contribuţii şi fonduri stabilite peste cele înregistrate de operatorii economici în evidenţa contabilă; 3 mil. lei – dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente debitelor stabilite suplimentar; 1 mil. lei provenind din 649 de amenzi contravenţionale şi 18 mil. lei din confiscări.
În acest an, pentru prejudicii create bugetului general consolidat în sumă totală de 3 mil. lei, DGFP Vâlcea a înaintat 25 cazuri instituţiilor abilitate pentru continuarea şi definitivarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate şi a gradului de participare a acestora la infracţiunile constatate.

Documentar fiscal:
PROCEDURA REGIMULUI DE DECLARARE DEROGATORIU
Acordarea regimului de declarare derogatoriu
                În caz de inactivitate temporară, pentru perioade mai mari de 12 luni, dar nu mai mult de 3 ani consecutivi, precum şi în cazul obligaţiilor de declarare a unor venituri care, potrivit legii, sunt scutite la plata impozitului pe venit, depunerea declaraţiilor poate fi făcută conform unui regim de declarare derogatoriu.
                Regimul de declarare derogatoriu se solicită de plătitorii de impozite şi taxe la unitatea fiscală în a cărui administrare se află domiciliul fiscal al acestora, prin depunerea unei cereri.
                Pentru a beneficia de regimul de declarare derogatoriu contribuabilii trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiţii:
– să nu figureze, la data aprobării cererii, cu obligaţii fiscale restante către bugetul general consolidat;
– să nu desfăşoare nici un fel de activitate;
– să nu obţină venituri din exploatare, venituri financiare şi/sau venituri exceptionale;
– să nu dispună de personal angajat şi să nu plătească venituri cu regim de reţinere la sursă a impozitului;
– să nu fie în curs de soluţionare o cerere de rambursare sau de restituire a impozitelor, taxelor şi contributiilor;
– să nu fie în curs de derulare un control fiscal.
                Cererea pentru aprobarea regimului de declarare derogatoriu va fi soluţionată în termen de 30 zile de la data depunerii, iar unitatea fiscală va comunica în scris plătitorului atât perioada pentru care regimul de declarare derogatoriu a fost aprobat, cât şi condiţiile în care acesta a fost aprobat. Aprobarea cererii va fi condiţionată de îndeplinirea obligaţiilor rezultate din evidenţa fiscală a plătitorului.
                Cererea poate fi respinsă în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile pentru aprobarea regimului de declarare derogatoriu sau când organul fiscal consideră, motivat, că acordarea regimului de declarare derogatoriu solicitat poate conduce la apariţia unor cazuri de evaziune fiscală.
Încetarea  regimului de declarare derogatoriu
                Regimul de declarare derogatoriu aprobat îşi încetează valabilitatea la data aprobată pentru încetarea acestuia sau începând cu luna în care nu mai este îndeplinită oricare din condiţiile obligatorii pentru aprobarea regimului de declarare derogatoriu.
                În cazul încetării regimului de declarare derogatoriu, plătitorul este obligat să reintre, din oficiu, în regimul normal de declarare.
 Depunerea declaraţiilor
                Sunt supuse regimului de declarare derogatoriu următoarele declaraţii:
– formularul 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plata la bugetul general consolidat”, cod 14.13.01.01/a, aprobat prin Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 281/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
– formularul 300 “Decont de taxa pe valoarea adaugată”, cod 14.13.01.02, aprobat prin OMFP nr. 256/2004;
– formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit”, cod 14.13.01.04, aprobat prin OMFP nr. 35/2005;
– formularul 120 “Decont privind accizele”, cod 14.13.01.03, aprobat prin OMFP nr. 35/2005;
– formularul 130 “Decont privind impozitul la ţiţeiul şi la gazele naturale din producţia internă”, cod 14.13.01.05, aprobat prin OMFP nr. 35/2005.
                Pe perioada aplicării regimului de declarare derogatoriu contribuabilii nu au obligaţia depunerii declaraţiilor de mai sus, cu o singură excepţie şi anume pentru fracţiunile de ani fiscali cuprinse în perioada de aplicare a regimului de declarare derogatoriu, când contribuabilii au obligaţia depunerii declaraţiilor.
                În timpul aplicării regimului de declarare derogatoriu toate celelalte proceduri de administrare fiscală referitoare la plata obligaţiilor bugetare şi inspecţia fiscală sunt aplicabile contribuabililor.
                După aprobarea cererii, informaţia privind aplicarea regimului de declarare derogatoriu se înscrie în vectorul fiscal al contribuabilului.
                Informaţia privind încetarea regimului de declarare derogatoriu, ca urmare a neîndeplinirii oricăreia dintre condiţiile prevăzute de prezentul ordin, se înscrie în vectorul fiscal al contribuabilului. 
                Contribuabilii aflaţi în regim de declarare derogatoriu nu vor fi incluşi în evidenţa specială a contribuabililor prevăzuţi la art. 75 alin. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Contribuabilii inclusi în evidenţa specială pot solicita regim de declarare derogatoriu, caz în care li se aplică procedurile prevăzute de ordinul mai sus menţionat.
Baza legală: Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 864/2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593/8 iulie 2005.

Leave a Response