Prefecturile din Oltenia colaborează pentru absorbţia fondurilor structurale
Prefecturile din Oltenia colaborează pentru absorbţia fondurilor structurale
Prefecturile din zona Oltenia colaborează pentru prima dată, în vederea unei mai bune absorbţii a fondurilor structurale. Prefectul de Vâlcea, Anuţa Handolescu a semnat săptămâna trecută la Instituţia Prefectului din Craiova primul protocol de colaborare regională între instituţiile prefectului din Oltenia: Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea şi organismele de specialitate la nivel regional sau naţional, reprezentând unităţi de implementare ale programelor finanţate din fonduri structurale. Prin acest protocol, instituţiile semnatare şi-au stabilit obiective strategice, principii de colaborare, domenii de cooperare şi metodologia de lucru. Scopul acestui demers este absorbţia fondurilor structurale pe domeniile cercetare ştiinţifică, mediu, agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit, dezvoltare resurse umane, IMM-uri şi cooperaţie.