|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

“VrăjealăÔÇ£ – un fotbalist de care CSM-ul are nevoie! 

Costel Pană trebuie să vadă şi talentele din judeţ

 

„Vrăjeală“ – un fotbalist de care CSM-ul are nevoie!

 

Faptul că CSM-ul nu a intrat în vacanţă ar trebui să ofere o şansă în plus antrenorului Costel Pană de a verifica şi potenţialul unor fotbalişti din „campionatul intern“, înţelegând aici cele câteva talente existente la nivelul fotbalului judeţean. Indiscutabil, în acest moment, cei mai mulţi dintre cei ce urmăresc fenomenul fotbalistic din Liga a IV-a ştiu că Laurenţiu Mutu de la Forestierul Băbeni este cel mai bun portar din fotbalul judeţean, iar ca atacant supremaţia lui Mihai Buga – golgheter ani de-a rândul – a fost zdruncinată de Alin Bunescu. Cine este Alin Bunescu? Desigur, numele nu pare a fi cunoscut foarte bine, motivul fiind acela că celebră este în acest moment porecla: „VRĂJEALĂ“. Da, Alin Bunescu, alias Vrăjeală, este la ora actuală cel mai bun fotbalist din întrecerile organizate la nivel judeţean. La 16-17 ani era o mare speranţă a fotbalului vâlcean, dar s-a irosit pentru o vreme, întrucât a evoluat la echipe fără viitor şi pentru că în Vâlcea nu a existat – cu excepţia FC Oltchim – un club serios care să activeze în eşaloanele naţionale ale sportului rege.

Golgheter pentru liderul SPORTUL

Una din multiplele surprize plăcute ale fotbalului judeţean – alături de invincibila Electra sau revelaţia Topologul N. Bălcescu – o reprezintă „nou-născuta“ Sportul Rm. Vâlcea, nimeni alta decât echipa de pe primul loc, campioana de toamnă a Ligii a IV-a. O „adunătură“ de talente a făcut din Sportul Rm. Vâlcea o echipă de admirat, iar vedeta acestei formaţii este Alin Bunescu, acest „Vrăjeală de trei puncte“, atacant şi golgheter care a marcat goluri decisive, care a adus victoria pentru echipa sa atunci când a fost în formă, iar când a prins o zi mai slabă sau a fost accidentat, s-a văzut în rezultatul final.

Cine şi de ce s-ar opune venirii lui Vrăjeală la CSM?

Cronicile meciurilor disputate de Sportul Rm. Vâlcea, apărute în publicaţiile de specialitate, au remarcat de fiecare dată talentul şi valoarea lui Alin Bunescu. Cine de la CSM s-a „autosesizat“? Avem semnale – neconfirmate încă – despre o posibilă luare a lui Bunescu „în probe“ la CSM. Pare absurd să se ajungă la situaţia ca Vrăjeală, la ceea ce ştie, să mai dea probe de joc. Pentru el nu e decât o formalitate, însă CSM-ul nu trebuie să mai stea pe gânduri. Costel Pană are nevoie de Bunescu în atacul steril al echipei din Zăvoi, iar vârsta îl recomandă pe Vrăjeală nu doar ca fotbalist de moment, ci şi de mare viitor. În plus, faptul că vine din fotbalul amator poate reprezenta şi un avantaj financiar pentru CSM, iar articolul de faţă stă mărturie că cineva îl recomandă şi nu vedem cine şi de ce s-ar opune legitimării lui Vrăjeală la echipa din Zăvoi!

Leave a Response