Primarii trebuie să apere drepturile cetăţenilor
Primarii trebuie să apere drepturile cetăţenilor
Reprezentanţii primăriilor din judeţul Vâlcea au obligaţia de a proteja datele personale ale persoanelor. Primarii vâlceni au fost atenţionaţi la sfârşitul săptămânii trecute în legătură cu acest lucru de către reprezentanta Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Alina Săvoiu. Georgeta Basarabescu, preşedintele ANSPDCP le-a spus primarilor că instituţia pe care o conduce are rolul de a primi şi analiza notificările pe care toţi operatorii de date cu caracter personal, publici sau privaţi sunt obligaţi să le transmită. „Primăriile folosesc baze de date personale în activitatea lor, astfel că au obligaţia de a urmări toate normele care ţin de protecţia datelor cu caracter personal, atât în cadrul serviciilor de evidenţă a populaţiei, cât şi în cele de stare civilă din primării. Drepturile cetăţenilor în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie garantate de primării. În cazul în care se constată o încălcare a acestor drepturi cetăţenii prejudiciaţi ne pot sesiza.” – a spus Georgeta Basarabescu.