Staţiunea Olăneşti va avea o altă înfăţişare
În aproximativ un an,
Staţiunea Olăneşti va avea o altă înfăţişare
• Clădirea neterminată din parc, foişoarele neîngrijite şi ştrandul părăsit vor atrage …. Mii de turişti anual
• Proiectul de dezvoltare integrată a staţiunii va da localităţii o alură europeană
În aproximativ un an, staţiunea balneoclimaterică Băile Olăneşti va fi aproape de nerecunoscut pentru turişti, datorită unui proiect de modernizare finanţat cu fonduri Phare. În luna ianuarie va avea loc şi licitaţia internaţională pentru desemnarea firmei care se va ocupa de realizarea proiectului. Data limită pentru depunerea ofertelor este 12 ianuarie. Valoarea totală a proiectului „Dezvoltarea integrată a staţiunii Băile Olăneşti” este de 3,5 milioane de euro (12.250 de mii de lei). Proiectul este finanţat prin programul Phare 2005, iar 10% din valoarea sa totală este asigurată prin finanţare locală. „Grosul” acestei finanţări locale vine însă de la Primăria Băile Olăneşti, Consiliul Judeţean Vâlcea participând numai cu 25.000 de euro. Autoritatea contractantă în cazul acestui proiect este Ministerul Integrării Europene.
Al doilea proiect ca valoare din judeţ
Proiectul este cel de-al doilea ca valoare şi mărime, care a fost aprobat pentru finanţare în ţară şi din Regiunea Sud-vest Oltenia, după „Centrul de Convenţii şi Expoziţii Nord Oltenia” de la Călimăneşti. Printre obiectivele care vor fi finanţate în cadrul proiectului se numără amenajarea unei baze de tratament balnear, pe 620 de metri pătraţi, a unui ştrand acoperit, a unei parcări verticale, cu 200 de locuri, dar şi reabilitarea parcului central, de 1500 de metri pătraţi. Vor fi reabilitate de asemenea aleile pietonale, străzile din centru şi aleile spre izvoare. Proiectul mai cuprinde, de asemenea şi modernizarea sistemului de iluminat public.
Casa de cultură neterminată se transformă în bază de tratament
Reabilitarea infrastructurii cuprinde aproximativ 3 kilometri de străzi care vor fi amenajate. „Baza de tratament va avea personal propriu şi se vor putea face şi tratamente cu apă sulfuroasă. Ca personal va fi un director şi mai mulţi angajaţi. Construcţia va fi în parcul central al staţiunii, în locul unde tot eu am început o casă de cultură, neterminată. Ştrandul va fi pe amplasamentul vechi, dar îl vom amenaja acoperit, cu apă semitermală, cu posibilităţi de agrement tot timpul anului. Parcarea pe verticală va fi în aceeaşi zonă, lângă parcul central, va avea patru nivele şi vor încăpea acolo 2-300 de maşini. Normal, Primăria va percepe o taxă pentru folosirea spaţiilor de parcare. În privinţa modernizării aleilor ne-am axat în special pe cea care duce la Izvorul 24, de 1,5 kilometri. În loc de asfalt obişnuit vom folosi pavele. Parcul central va fi dotat cu mobilier nou şi vom reface aleile. Primăria contribuie la acest proiect cu 250.000 de euro, iar Consiliul Judeţean cu 25.000 de euro.” – a declarat primarul staţiunii, Viorel Vasile Cioteanu.
Edilul şef spune că la licitaţie s-au înscris mai multe firme din Vâlcea „Din ceea ce ştiu eu sunt mai multe firme din Vâlcea care au cumpărat caietul de sarcini. Este un consorţiu format din Conexvil, Forconcid, Imsat, Electro Vâlcea şi Electronix, dar mai este şi Hidroconstrucţia, care doreşte să liciteze singură, deşi va fi foarte greu să câştige, datorită condiţiilor impuse. Mai este şi o societate italo-română din Bucureşti, dar se mai pot înscrie şi alte firme interesate. Ni s-a spus că licitaţia a fost amânată din cauza lipsei personalului care să evalueze proiectul. Oricum, din momentul când va fi ales investitorul avem la dispoziţie 18 luni pentru realizarea proiectului.” – a precizat primarul staţiunii Băile Olăneşti, Viorel Vasile Cioteanu. „Staţiunea este în plină dezvoltare. Este un lucru deosebit faptul că am obţinut cel de-al doilea proiect ca mărime din ţară, după Călimăneşti, dintre cele 17 depuse.” – a precizat şi viceprimarul staţiunii, Alexandru Noaje.