Mandache s-a distrat cu CET Govora
Municipal Târgovişte ne-a bătut cu o singură jucătoare!
Mandache s-a distrat cu CET Govora
Încă din prima săptămână a anului 2007, baschetul feminin românesc s-a pus pe treabă. În capitală se dispută întrecerile pentru Cupa României în sistem turneu, competiţie la care CET Govora a avut programate ca adversare pe Municipal Târgovişte, Rapid Bucureşti şi Naţional Iaşi. La ora la care redactam cele de faţă, vâlcencele au fost deja învinse de cea mai bună echipă din baschetul feminin românesc, Municipal Târgovişte, însă scorul strâns, 80-69, demonstrează că fetele pregătite de Mihai Toma sunt pe un drum ascendent. Demn de remarcat la acest meci este însă faptul că jumătate dintre punctele realizate de echipa câştigătoare au fost reuşite de o singură jucătoare. Căpitanul echipei, Andra Mandache, a avut o evoluţie de senzaţie şi a reuşit o performanţă unică în România. În 40 de minute, tânăra jucătoare a Municipalului a marcat 40 de puncte, dintre care 6 aruncări de 3 puncte. Pe lângă cele 40 de puncte reuşite, extrema din Târgovişte a avut, potrivit site-ului Federaţiei Române de Baschet, 6 recuperări, 4 pase decisive, 4 intercepţii şi un capac La finalul partidei, Mandache a fost desemnată MVP-ul partidei. Andra Mandache a stabilit un nou record de puncte marcate. De când s-a introdus în România statistica asistată de computer, până la data de 5 ianuarie 2007, cele mai multe puncte marcate într-o partidă de baschet feminin, aparţineau Alexandrei Cutaş. Actuala coechipieră a Andrei Mandache, a marcat 35 de puncte împotriva fetelor de la Someş Tiger Dej, în sezonul 2005-2006. Revenind la CET Govora, să spunem că participarea în Cupa României reprezintă şi un prilej de pregătire mai eficientă a apropiatului start al returului campionatului, start ce va avea loc la finele acestei săptămâni, cu lejerul meci contra echipei Naţional Iaşi.