Tipografia Episcopiei nu se mai închide
Tipografia Episcopiei nu se mai închide
PS Gherasim renunţă la serviciile preotului State Burluşi
Scandalul între conducerea Episcopiei Râmnicului şi responsabilul cu aceasta, preotul Nicolae State Burluşi a avut un final neaşteptat. În urma insistenţelor membrilor Forumului Cultural al Râmnicului, episcopul Râmnicului, PS Gherasim Cristea a semnat recent o adresă prin care s-a decis că tipografia va fi modernizată, nu închisă, aşa cum se stabilise iniţial, prin adresa numărul 4323 din 14 decembrie 2006. Conform adresei, „Tipografia Episcopiei Râmnicului, instituţie de tradiţie seculară, intrată în conştiinţa tuturor românilor nu se închide şi nici nu se desfiinţează, ci i se vor aduce îmbunătăţiri, în sensul modernizării, eventual înlocuirii acesteia cu una mai performantă. În acelaşi timp, contractul de gestionare a tipografiei şi a spaţiului ei actual, încheiat cu preotul State Nicolae Burluşi se termină la 1 decembrie 2006, urmând să se încheie un alt contract, în noi condiţii” – specifică PS Gherasim în adresa oficială, semnată chiar în faţa membrilor Forumului Cultural. PS Gherasim pare însă decis să renunţe la serviciile preotului State, ca îngrijitor al tipografiei. „Nu poate să rămână pentru că i s-a încheiat contractul. Eu am vrut încă de acum şase ani să fac un muzeu de carte veche acolo, ca să pun în valoare cele două maşini a căror întreţinere toacă foarte mulţi bani din fondurile Episcopiei, mai ales după ce am făcut greşeala de a achiziţiona încă o maşinărie de acest gen, de la instrumente nemţeşti casate cu circa 15.000 de mărci, din buzunarul propriu. L-am lăsat pe părintele Burluşi să îşi tipărească şi să îşi lege cărţile acolo, iar el nu a făcut altceva decât să vă inducă pe toţi în eroare, pentru că nici măcar nu se poate chema tipografie ceea ce este acolo! Din punctul meu de vedere conflictul s-a încheiat, iar părintele State, dacă vrea să tipărească în continuare o poate face la Conphys” – a spus PS Gherasim. În urmă cu câteva zile, Episcopul Râmnicului semnase o adresă prin care tipografia urma să fie închisă şi transformată în muzeu. Decizia de desfiinţare a uneia dintre cele mai vechi tipografii din ţară, care are peste 300 de ani vechime, creată de însuţi marele ierarh Antim Ivireanul cu mari eforturi a fost revocată la presiunile oamenilor de cultură, Primăriei şi chiar a reprezentanţilor societăţii civile din Râmnic, oraş care a fost numit de altfel de Nicolae Iorga „capitala tipografilor”. Acesta a fost însă un prilej pentru directorul tipografiei, părintele Nicolae State Burluşi de a-l ataca pe episcopul Gherasim, care a fost acuzat că promovează în funcţii preoţi care nu îndeplinesc condiţiile impuse, care sunt divorţaţi sau nu au studii corespunzătoare, dar şi de faptul că ar fi vândut o parte din terenurile bisericii, pentru bani, dar şi de faptul că bisericile din Govora şi Olăneşti ar fi fost construite prin corupţie. În legătură cu aceste acuzaţii, episcopul Gherasim a declarat: „Eu nu ştiu ce înnodături mai are el, dar eu nu am nici o legătură nici cu Govora nici cu Olăneştiul. Îndreptaţi-vă privirea către activităţile lui Burluşi şi vedeţi că este un preot care a încălcat toate canoanele bisericeşti.” – este de părere Gherasim. La rândul său, preotul State spune că nu va renunţa la ideea tipăririi de cărţi. „“Cantitatea de materiale tipărite aici este una impresionabilă, iar lucrările noastre au ajuns în America, Germania, Canada, Ungaria şi Austria. Eu nu voi abandona ideea tipăririi de cărţi şi tot ceea ce este ortodox.” – a precizat acesta.