Vedete în anonimat, la Drăgăşani
Vedete în anonimat, la Drăgăşani
Cu toate că activitatea sportivă din judeţul Vâlcea este în general bine mediatizată, iar fotbalul are la acest capitol un segment aparte, sudul judeţului suferă în principal din vina celor implicaţi în fenomen. Astfel nu se explică de ce la o competiţie de vacanţă destinată echipelor de copii, presa n-a fost invitată pentru a constata că cei ce fac eforturi mari în fotbalul juvenil vâlcean au fost răsplătiţi prin prezenţa unor vedete de marcă prezente la competiţie. Prin urmare, vizita la Drăgăşani a lui Daniel Coman, portarul naţionalei României, a trecut neobservată. Alături de acesta s-a mai aflat piteşteanul Emil Dică şi alţi 4-5 foşti sau actuali fotbalişti de marcă ai sportului rege în România. Pentru că evenimentul nu a fost mediatizat cum se cuvine, vina aparţine în întregime organizatorilor.