Record de eşecuri la examenele pentru recuperarea permiselor
Record de eşecuri la examenele pentru recuperarea permiselor
La examenele organizate pentru recuperarea permiselor de conducere pierdute de şoferii care au acumulat prea multe puncte de penalizare se înregistrează record după record. Dacă la începutul anului au promovat testarea numai doi candidaţi in 17, iar la examenul precedent numai un şofer din patru reuşise să-şi recupereze permisul în această săptămână, dintre cei 40 de vâlceni care au încercat să-şi redobândească permisul numai doi au reuşit să răspundă la suficiente întrebări. „Numărul conducătorilor auto care se prezintă pentru a reintra în posesia permisului de conducere este din ce în ce mai mare, deoarece tot mai mulţi vâlceni au acumulat puncte de penalizare şi s-au ales cu permisul de conducere suspendat. Testarea cunoştinţelor privind circulaţia pe drumurile publice se face după noul cod rutier intrat în vigoare la 1 decembrie 2006, iar chestionarele cuprind 15 întrebări, dintre care este obligatoriu să se răspundă corect la minimum 13, pe durata a 20 de minute. Retestările au loc în fiecare zi de joi, la ora 9.00, la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Vâlcea.” – a precizat subcomisarul Marcel Sărdaru, de la Poliţia Vâlcea. În acelaşi timp, poliţiştii de la circulaţie continuă să dea amenzi. Pe parcursul unei singure zile, ei au aplicat 111 sancţiuni contravenţionale, principalele contravenţii constatate privind depăşirea vitezei legale (15) şi purtarea centurii de siguranţă (16). Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 8.516 de lei. Au fost reţinute alte şapte permise de conducere, dintre care trei pentru trecerea pe culoarea roşie a semaforului electric, în timpul unei acţiuni care s-a desfăşurat timp de două ore în zona centrală a municipiului. Şi poliţiştii de la Călimăneşti au reţinut două permise de conducere pe Drumul Naţional 7 Cozia – Călimăneşti, pentru efectuarea unor depăşiri neregulamentare.