|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Cinci directori de şcoli premiaţi de Minister 

Cinci directori de şcoli premiaţi de Minister

 

  Cinci dascăli vâlceni au fost premiaţi de Ministerul Educaţiei şi Cercetării pentru activitatea didactică desfăşurată în ultimul an. Premierea mai multor directori din ţară s-a făcut pentru recunoaşterea calităţilor de buni manageri ai şcolilor pe care le conduc. Directorii premiaţi au primit şi un ajutor substanţial, de 100 de milioane de lei, pentru dotările necesare fiecărei unităţi de învăţământ. Printre cei 213 directori premiaţi la nivel naţional se numără şi vâlcenii Ion Florescu (Colegiul Tehnic Energetic), Constantin Drugan (foto) (Colegiul Naţional Alexandru Lahovari), Valerică Raşcu (Liceul Teoretic Matei Basarab), Cătălin Pană (Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân) şi Ana Niţoiu (Colegiul Naţional Gib Mihăescu Drăgăşani). “Nominalizarea directorilor s-a realizat pe baza propunerilor inspectoratelor şcolare judeţene, după utilizarea fondurilor pentru investiţii, performanţă în activitatea didactică, după numărul de participanţi la loturile naţionale, premii obţinute şi altele” – a spus inspectorul general adjunct Gabriela Ene.

Leave a Response