|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

în fotbalul judeţean se pregătesc mişcări de trupe spectaculoase 

Chiar dacă deocamdată nu s-au oficializat,

În fotbalul judeţean se pregătesc mişcări de trupe spectaculoase

Potrivit informaţiilor din presa sportivă vâlceană, febra transferurilor a început deja. Unele echipe sunt interesate de mutări care să le permită o clasare în fruntea clasamentului, altele îşi pregătesc terenul pentru sezonul viitor.

Dinamo Vâlcea, prima lovitură

Prima mutare pe piaţa fotbalului judeţean a făcut-o Laurenţiu Mustăţea, patronul echipei Dinamo Rm. Vâlcea. Acesta a profitat de faptul că atacantul Mihai Buga, cel mai prolific marcator din Divizia D a ultimilor ani, nu avea încheiat nici un fel de înţelegere cu Flacăra Horezu. În aceste condiţii, firesc, l-a „prins“ pe Buga, acesta aflase deja despre seriozitatea patronului dinamovist şi nu s-a gândit la faptul că activează în ultimul eşalon, ci la perspective. În concluzie, Buga a semnat pentru Dinamo şi a părăsit Flacăra Horezu. Iar Mustăţea nu se va opri doar aici…

Flacăra şi Sportul vor fuziona?

Bomba neamorsată încă a fotbalului judeţean ar putea fi o fuziune între Flacăra Horezu şi Sportul Rm. Vâlcea. Echipa de pe primul loc din Liga a IV-a nu dispune de o bază sportivă corespunzătoare pentru promovarea într-un eşalon superior, în timp ce la Flacăra mai este nevoie şi de personal (de jucători) şi de susţinere financiară, iar la capitolul bani cei de la Sportul n-au scârţâit niciodată. Pe fondul posibilelor plecări de la cele două echipe, este normal ca în locul a două echipe slabe să se formeze una singură, puternică.

Electra se pregăteşte pentru promovare

Cele mai spectaculoase achiziţii se vor face însă în Liga a IV-a de către Electra Rm. Vâlcea. Preşedintele Gigi Bucuroiu spunea presei zilele trecute că a negociat cu mai mulţi fotbalişti de valoare de la acest nivel pentru a-i determina să evolueze pentru singura echipă neînvinsă din acest eşalon. De altfel n-ar fi exclus ca cel mai bun fotbalist din Liga a IV-a să se înroleze la echipa de pe locul 3. În tot acest timp, pentru CSM II Rm. Vâlcea doar unul-doi jucători de acest nivel par a fi de folos, iar Minerul Berbeşti ar urma să rămână în formulă completă, deşi pe Popescu şi Gârlă îi doresc cei din Zăvoi.

AS Mihăeşti ia vedete de la FC Oltchim

Pentru a ajunge în Liga a IV-a, cele mai mari mutări le are de făcut, însă, AS Mihăeşti. Preşedintele de la FC Oltchim Rm. Vâlcea a confirmat faptul că la gruparea din Mihăeşti urmează să fie legitimaţi câţiva jucători ce urmează să ajute trupa din comuna primarului Stănică să promoveze. Cea mai tare lovitură o va da echipa din Mihăeşti prin legitimarea fostului internaţional Iulică Roşoagă. În rest, mutările din fotbalul judeţean se lasă aşteptate: FC Govora a pus ochii pe o serie de jucători care să ajute gruparea din staţiune să evite retrogradarea; Genesis Lotru Brezoi şi-a găsit un nou sponsor generos şi vrea să-şi întărească lotul, iar un grup masiv de jucători vrea să părăsească pe Unirea Tricolorul Goleşti.

Leave a Response