|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Râmnicul ÔÇô supravegheat de poliţişti cu camere video 

Râmnicul – supravegheat de poliţişti cu camere video

În acest moment, Serviciul Poliţiei Rutiere deţine două camere mobile şi una fixă, cu care agenţii de poliţie rutieră supraveghează traficul în Râmnic. Cele două camere sunt folosite în special pentru supravegherea trecerilor la nivel cu calea ferată şi intersecţiile cu semafoare, iar cea fixă este montată pe un autovehicul neinscripţionat şi urmăreşte în principal depistarea şoferilor care depăşesc viteza legală, ca şi pe cei care fac depăşiri neregulamentare. „Până acum nu avem camere fixe, care să fie montate pe blocuri sau stâlpi. La nivel de ţară există o listă de priorităţi în care Vâlcea este înscrisă pe locul cinci pentru a primi astfel de dotări, după judeţe precum Sibiu, Alba, Iaşi şi Ialomiţa. După ce sistemul camerelor fixe va fi implementat în aceste judeţe, va veni şi rândul Vâlcii. Aceste camere îi vor surprinde pe şoferi, iar efectul va fi şi practic şi benefic” – a precizat şeful SPR Vâlcea, comisarul Ilie Voica.

Leave a Response