Staţiunea Govora a ajuns în paragină
Staţiunea Govora a ajuns în paragină
• După 89 s-au făcut investiţii doar la limita supravieţuirii
Staţiunea Găile Govora, una dintre cele care are un potenţial turistic deosebit a ajuns în ultimii ani în paragină, datorită lipsei investiţiilor. Staţiunea balneoclimaterică este acum la limita supravieţuirii, sărăcia domneşte peste tot, iar singura speranţă de investiţii este pe urma fondurilor structurale. Lupta economică a avut drept victime de această dată localnicii, care trăiau anii trecuţi aproape în exclusivitate de pe urma fondurilor provenite din turism, dar şi întregul judeţ.
Una dintre cele mai frumoase staţiuni din România
Staţiunea, care a fost zeci de ani una dintre cele mai frumoase din ţară a ajuns acum de plâns. Turiştii, destul de puţini nu mai admiră minunile arhitecturale sau construcţii impunătoare, ci, în locul lor sunt acum nişte clădiri lăsate în paragină din cauza lipsei banilor, care aproape că strigă după ajutor. Orice vizitator care ajunge la Govora este întâmpinat în primul rând de şoseaua prea puţin comodă pentru cei care nu suportă … zdruncinăturile. În rest doar câteva hoteluri arată mai bine, în timp ce majoritatea clădirilor unde altădată se dezvolta un turism înfloritor par că plâng pur şi simplu după ajutor. Imaginea este dezolantă pentru oricine, dar mai ales pentru turiştii care nu au mai văzut staţiunea de pe vremea comunismului.
Igrasia şi nepăsarea au pus stăpânire pe staţiune
Fostul stabiliment balnear este una dintre clădirile cele mai dărăpănate, dar aceeaşi imagine, de film de groază îţi vine în minte şi atunci când vezi vila obţinută de Episcopia Râmnicului. În interior, igrasia şi nepăsarea au făcut ca zidurile abia să se mai ţină, iar tencuiala şi instalaţiile sanitare să fie distruse. Cinematograful este acum închis şi cu zidurile crăpate, policlinica balneară la fel, iar multe dintre vilele unde altădată erau cazaţi turişti sunt acum deschise, dar nu renovate. Unele dintre ele oferă imagini bizare. Hotelul Palace de exemplu a fost renovat în interior, pentru a putea fi cazaţi turişti acolo, dar, pentru turiştii care au curiozitatea de a ajunge şi în spatele clădirii imaginea este una dezolantă: pereţi cojiţi, geamuri sparte şi grămezi de moloz şi pietre. Este efectul războiului economic, lipsei banilor sau al diferitelor interese. Mai sunt şi câteva „perle” renovate aşa cum trebuie. Un exemplu este Hotelul Belvedere, care este în patrimoniul aceleiaşi societăţi, Băile Govora SA, singurul unde tronează eleganţa şi modernul.
65% din patrimoniul oraşului – deţinut de un SA
În legătură cu această situaţie, conducerea Primăriei este în permanentă contradicţie cu cea a societăţii Băile Govora SA, care deţine peste 65% din patrimoniul oraşului. Pe de o parte, primarul staţiunii, Mihai Mateescu spune că imaginea staţiunii a fost creată în mare măsură şi datorită faptului că în ultimii ani nu s-a investit aproape nimic în modernizarea bazelor de cazare şi de tratament existente, iar pe de altă parte, directorul SC Băile Govora SA, Mihai Handolescu, care este soţul prefectului de Vâlcea şi acţionar la respectiva societate spune că lipsa banilor a făcut ca aceste clădiri, care sunt foarte vechi să rămână în paragină, dar că şi infrastructura deficitară a făcut ca turiştii să ocolească de multe ori staţiunea vâlceană. „SC Băile Govora SA a preluat aceste clădiri ca „moştenire” de la fostul Oficiu Judeţean de Turism, din perioada comunistă, iar până acum nu s-a făcut aproape nimic pentru modernizarea lor. Această staţiune este o perlă a României, singura staţiune din Europa unde există echilibru perfect al aeroionilor pozitivi şi negativi. Casa regală a României a intenţionat să investească aici pentru modernizarea staţiunii, după Sinaia, deoarece era o zonă propice pentru vindecarea bolilor căilor respiratorii. Astfel, în anul 1897 Casa Regală a hotărât înfiinţarea aici a unui sanatoriu balnear şi unui stabiliment ai băilor. Hotelul Palace este emblema staţiunii, dar a ajuns rău din cauză că nu s-a investit în continuare. Nu ştiu ce are de gând conducerea SC Băile Govora SA să facă de acum înainte, dar până acum nu s-a făcut aproape nimic.” – spune primarul Mihai Mateescu. La rândul său, directorul de la Govora SA, Mihai Handolescu spune că motivul pentru care nu s-a investit până acum aşa cum ar fi trebuit este lipsa banilor. „Noi suntem o societate care am terminat procesul de privatizare abia în 2004, atunci am intrat efectiv în posesia terenurilor. Am început lucrările cu Belvedere, deoarece necesita o investiţie mai mică, de 1,4 milioane de euro, dar avem proiecte şi pentru celelalte clădiri, pe care le vom depune la finanţare cu fonduri structurale. Belvedere este în patrimoniul societăţii din 1948. Clădirile din Govora arată aşa deoarece este un patrimoniu foarte vechi, faţă de alte staţiuni. Una este să deţii clădiri construite în 1976 şi alta este să fie construite în 1910. la ora actuală staţiunea este cel mai puţin dezvoltată faţă de altele, dar are potenţialul cel mai bun. În alte staţiuni, cum este Olăneştiul de exemplu s-au făcut investiţii mai mici, dar multe. Noi trebuie să investim masiv, aşa că este o altă situaţie” – se justifică directorul SC Băile Govora SA, Mihai Handolescu. În prezent, societatea Băile Govora SA deţine nu mai puţin de 71 de imobile în staţiunea Băile Govora şi a concesionat pe 20 de ani şi izvoarele minerale din staţiune. Valoarea de inventar a tuturor obiectivelor, printre care se numără şi ştrandul din localitate, centrale termice, case pentru pompele de apă, campinguri şi popasuri turistice este de 9.095.908,02 lei Conform unei hotărâri de guvern din anul 2000, societatea a obţinut licenţa de concesionare pentru activitatea de exploatare minieră a apei minerale terapeutice în perimetrul staţiunii Băile Govora.
Concurenţă la depunerea de proiecte de dezvoltare
Conducerea primăriei şi a societăţii Băile Govora SA sunt la concurenţă şi în privinţa depunerii de proiecte pentru dezvoltarea staţiunii în anii următori. „Din punctul meu de vedere se arată zorii Govorei. Avem mai multe proiecte pentru dezvoltarea staţiunii. Pentru unul dintre ele, în valoare de 3,2 milioane de euro am făcut studiul de fezabilitate, dar nu am avut bani pentru proiectul tehnic. În noiembrie 2006 Guvernul a alocat apoi două miliarde de lei pentru studiul de fezabilitate. Vom transforma proiectul şi îl vom depune la finanţare cu fonduri structurale. În cadrul subprogramului Dezvoltarea echilibrată şi integrată a staţiunilor turistice balneoclimaterice s-a alocat pentru Băile Govora suma de 3,51 miliarde e lei vechi prin Hotărârea 1762 din decembrie 2006, pentru finanţarea studiilor de fezabilitate, a proiectelor tehnice şi a altor studii. Proiectul depus prin Autoritatea Naţională pentru Turism este în valoare totală de 9 milioane de euro. Conţine reabilitarea unei clădiri care va adăposti un muzeu balnear şi cu alte funcţiuni, înfiinţarea unui centru de informaţii turistice, nişte trasee de cură balneară, modernizarea unor alei din parc, iar dacă ar fi după mine aş introduce şi o procedură medicală nouă, cu aer comprimat, care măreşte capacitatea pulmonară. Pentru realizarea tuturor proiectelor din turism ne-ar trebui 12 milioane de euro. Oraşul acesta a trăit mulţi ani din turism. Am rămas în aproape acelaşi stadiu din 1989 pentru că populaţia este foarte săracă.” – spune primarul staţiunii. Şi conducerea societăţii Băile Govora SA se pregăteşte să depună proiecte pentru reabilitarea unora dintre hoteluri şi pentru baza de tratament rămasă în paragină. „Pentru stabilimentul balnear avem un proiect cu fonduri structurale. Vom face acolo un hotel cu mai multe funcţiuni, de cazare, alimentaţie, tratament. Structura de acum nu mai corespunde, aşa că va trebui demolată şi construit altceva, pe alte considerente arhitectonice. Hotelul Parc este operaţional în prezent şi va fi pusă la punct o bază de tratament de trei stele. Hotelul Palace este în fază de expertiză tehnică, deoarece este monument istoric. Avem în stadiu de realizare trei proiecte. Unul priveşte reabilitarea Hotelului Palace, altul pavilionul de băi şi Hotelul Govora, care va fi făcut de 3 stele, cu bază de tratament, sală de conferinţe şi tot restul. O zonă turistică se poate dezvolta însă doar când infrastructura este pusă la punct.” – spune Mihai Handolescu, directorul societăţii Băile Govora SA.