Toată lumea pe la Cotroceni se-nvârte
Toată lumea pe la Cotroceni se-nvârte
Mi-a plăcut o chestie auzită sâmbătă, la întâlnirea conducerii Partidului Liberal Democrat cu membrii de partid şi cu simpatizanţi vâlceni, de la sala Filarmonicii „Ion Dumitrescu” din Râmnic. După seria discursurilor lui Stolojan, Flutur şi Muscă, cei prezenţi în sală au fost invitaţi să adreseze întrebări. Dintre cele patru-cinci intervenţii ale cetăţenilor, am reţinut o frază rostită de un medic. În mare, omul se plângea de birocraţia excesivă din România. Povestea, aparent simplă a încercării sale de a-şi redobândi bunurile confiscate de comunişti, s-a transformat, de-a lungul anilor, într-o adevărată odisee a omului simplu care se luptă cu instituţiile statului. O istorie kafkiană, a labirintului instituţional românesc, pierdută pe culoarele curţilor de apel şi prin sertarele funcţionarilor publici. Omul a cheltuit mai bine de un miliard de lei în procese, în speranţa redobândirii unor drepturi fundamentale. Până la urmă, în disperare de cauză, dosarul său a ajuns la Cotroceni. „Am ajuns până la urmă la preşedintele României, că acuma toată lumea pe acolo se învârte” – aceasta a fost fraza care mi-a plăcut cel mai mult din toată întâlnirea liberal-democraţilor. Dacă a fost ceva de văzut la Filarmonică, ei bine acest lucru a fost expresia de pe chipurile liderilor PLD. Nu am fost singurul care am remarcat zâmbetul lui Stolojan la auzul acelor vorbe. Poate că fără să vrea, medicul acela a concentrat într-o frază de un umor nebun şi totodată de realism perfect surprins, actuala stare de lucruri. Acel „toată lumea pe acolo se învârte” a fost cea mai fină observaţie pe care mi-a fost dat să o aud de la un om simplu în ultima vreme.
Căci da, preşedintele României a ajuns un fel de factotum. Pentru a rezolva o problemă trebuie musai să ai ceva relaţii la Cotroceni, să cunoşti pe cine trebuie, pentru că acolo se fac şi se desfac toate cele ce sunt. Dincolo de acest aspect al problemei, vorbele omului au vrut poate să spună că în continuare în România funcţionează centralismul de stat. Nu ştiu dacă medicul cu pricina s-a gândit la cercurile de interese despre care tot fac vorbire liberalii în ultima vreme, de când cu scandalul bileţelelor. Cert este un lucru: Cotroceniul este privit ca cel mai important centru de putere din România. Acolo se trag sforile, acolo sunt rezolvate problemele, acolo se adună toţi. Preşedintele devine astfel o matcă, un reper. Bun sau rău, el întruchipează ultima speranţă în justiţie a cetăţeanului. Aşa se explică şi cantitatea mare de scrisori primită de Administraţia Prezidenţială.
Departe de a fi normală, situaţia este însă una care defineşte pe mai departe poporul român. De când ne ştim, avem nevoie de un tătuc, de un tutore către care ne putem îndrepta speranţele de mai bine. Această puternică reprezentare de care se bucură preşedintele statului reprezintă, în fapt, şi argumentul pentru care Traian Băsescu duce această continuă luptă politică. Românul este în stare să-i ierte aproape orice preşedintelui: glumele deocheate, condusul maşinii în stare de ebrietate, suspiciunile care planează asupra sa referitoare la înstrăinarea flotei sau cele de colaborare cu Securitatea. Legitimitatea sa îşi găseşte o bază, mai degrabă în modul în care este perceput de cetăţean, decât în articolele Constituţiei. Şi tot această legitimitate este premisa pentru concentrarea intereselor la nivelul Cotroceniului.
Ceea ce nu ştie medicul nostru este că Traian Băsescu este interesat, înainte de toate, de dezvoltarea acestui centru de putere. Problemele cetăţenilor cu instituţiile statului sau cu justiţia nici măcar nu reprezintă un interes instituţional pentru preşedinte. El poate, cel mult, să trimită spre reanalizare, câteva din aceste probleme, ministerelor de resort. Oricât de mult ne-ar place să credem că preşedintele este interesat de problemele cetăţenilor, trebuie să pricepem un lucru: cei care se învârt pe lângă Băsescu au interese de o cu totul altă natură.
• Octavian HERŢA
